Campania „Învățământul arădean donează! Donează și tu!” inițiată de Colegiul Director al Asociației Directorilor din Învățământul Preuniversitar la care s-a alăturat imediat și Asociația pentru Management și Cercetare în Științe Socio-Umane din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad se dovedește una de succes.
Astfel, din donații s-a reușit achiziționarea a șapte concentratoare de oxigen care au ajuns la Spitalul Județean din Arad (secția de tratare a bolnavilor de COVID-19, din cadrul Spitalului Municipal Arad).
De remarcat, că învățământul de stat arădean a făcut front comun pentru a susține sistemul medical arădean în lupta împotriva COVID -19.
„Este un efort comun al profesorilor din sistemul arădean de învățământ care împreună pot ajuta sistemul sanitar arădean în mod eficient. Universitatea de stat din Arad, prin Asociația pentru Management și Cercetare în Științe Socio Umane, grație fondurilor donate de către colegii noștri și de către arădenii dornici să ajute a achiziționat 3 concentratoare de oxigen pe care le-a donat spitalului împreună că 100 de litri de dezinfectant pentru mâini, preparat în laboratoarele UAV. Sperăm ca prin acțiunile noastre să oferim ajutorul de care este nevoie pentru a învinge această epidemie”, a declarat prof. univ. dr, Ramona Lile, rectorul UAV.
Din donațiile pe care le-a primit în cadrul campaniei „Învățământul arădean donează! Donează și tu!”, Asociația Directorilor din Învățămîntul Preuniversitar a achiziționat patru concentratoare de oxigen și măști de tip Ffp2 și Ffp3 pentru spitalul arădean.
„Colegiul director al asociației a decis să demareze această campanie acum aproximativ 10 zile, pentru a ajuta sistemul sanitar arădean. În aceste 10 zile au intrat în contul asociației peste 30.000 de lei din care 21.000 lei au fost folosiți pentru achiziționarea a 4 concentratoare de oxigen și a chiturilor necesare pentru utilizarea pe o perioadă de 3 luni, iar restul banilor au fost folosiți pentru achiziționarea măștilor de protecție. Mulțumim celor care ne-au fost alături, cei care au înțelesc că toți, împreună putem ajuta”, a declarat inspectorul școlar general Marius Gondor, președintele asociației.
Cât de importante sunt aceste concentratoare de oxigen pentru secția de tratare a bolnavilor de COVID-19, din cadrul Spitalului Municipal Arad, a subliniat dr. Dana Olaru, șeful secției Pneumologie 2: „Prin această donație avem, acum, pentru toate cele 16 paturi din secția COVID concentratoare de oxigen. Sunt foarte importante în tratamentul bolnavilor . Mulțumim celor care s-au implicat, celor două asociații din cadrul sistemului de învățământ arădean, mulțumim celor care au donat și au făcut posibilă această achiziție pentru sistemul sanitar arădean. E nevoie de efortul tuturor pentru a trece cu bine prin această pandemie”.
Cei care doresc să doneze bani celor două asociații, pentru a fi folosiți pentru sprijinirea spitalelor din Arad, o pot face în continuare în cele două conturi:
Asociația Directorilor din Învățămîntul Preuniversitar
Contul: RO79 BACX 0000 0017 8381 9001
Asociația pentru Management și Cercetare în Științe Socio-Umane
Contul: RO05BTRLRONCRT0P17803501
Lasă un comentariu