Stadionul Municipal Francisc Neuman UTA va avea capacitate de aproximativ 12.000 locuri, pentru competiții naționale și internaționale, încadrându-se în categoria I conform normelor românești, și categoria a II–a conform UEFA.
Lucrările sunt realizate de SC Tehnodomus SRL, iar valoarea contractului este de 32.733,275 de lei, informează Primăria într-un comunicat de presă.
Pentru îndeplinirea condițiilor de mai sus, sunt necesare următoarele dotări:
- Accese principale pentru sportivi și oficiali, presă, V.I.P., spectatori, administrație, aprovizionare;
- Parcare pentru sportivi și oficiali, parcare pentru public, alei carosabile de decongestionare, de circulație curentă și de serviciu;
- Zona sportivi; vestiare, grupuri sanitare, spațiu pentru antrenori/arbitri, cameră de oaspeți, cameră pentru dezvoltarea forței, spațiu de încălzire interior, serviciu medical, cameră de control dopaj;
- Zona presă: locuri în tribuna principală, racorduri telecomunicații, cabine;
- Zona V.I.P: loje oficiale și de onoare în zona centrală a tribunei oficiale;
- Spectatori: locuri individuale în tribune, grupuri sanitare, alimentație publică, locuri pentru persoane cu dizabilități;
- Forțe de ordine;
- Administrație, spații specifice;
- Hotel.
Până la data de 18.04.2016 au fost executate: toată infrastructura la peluza Nord și peluza Sud, tribuna II (forat, montat armătură, turnat piloți, diametru 600mm, L=12 m, 1311 bucăți, montat stâlpi, grinzi, gradene, radiere), iar la tribuna I au fost executați toți piloții de susținere pentru stâlpi.
În următoarea perioadă se vor executa lucrări la peluza Nord, peluza Sud, tribuna II (monolitizare racorduri grinzi cu stâlpi, montaj grinzi și gradene, turnat stâlpi monolit pentru acoperiș) și la tribuna I unde se va finaliza toată infrastructura.
toate lucrarile ptr.stat le-a prins firma asta fantoma cu adevarati patronii ghertoi de la Bucale,diguri spalate la prima inundatie pe mures,renovari de scolii in bataie de joc etc,etc,,dnaul nu are nimic de obiectat?