Concluziile unor alegeri în cheie anunțată

Concluziile unor alegeri în cheie anunțată

Într-o bătălie în care singura dispută reală a fost cea pentru locul doi, cu cel mai slab candidat din istoria sa PSD a strâns voturile unui sfert din electorat. Unii sunt indignați, alții mirați. Cei mai experimentați în ale dinamicii electorale însă pun acest rezultat pe seama forței de mobilizare a PSD, în special în bazinele tradiționale, unde primarii nu își permiteau să își piardă greutatea și alegătorii în ajunul confruntărilor care îi interesează cu adevărat – localele și apoi parlamentarele. Așa că Dăncilă, care oricum nu avea alt obiectiv decât intrarea în turul doi, a ajuns pe locul 1 în 10 județe. Dar mai interesant e că VV Dăncilă a luat locul doi mai peste tot în restul țării. Și asta în condițiile în care procentul de prezență la orașe a fost mai mare decât la sat. Ceea ce înseamnă că pensionarii și bugetarii, captați cu creșteri de venituri și alte beneficii, au ieșit la vot pentru PSD. Și mai înseamnă că tinerii, atâția câți au ieșit, nu au prea confirmat așteptările USR. Dacă ne imaginăm pentru o clipă ce ar fi putut obține PSD cu un candidat competitiv, în condițiile în care i se cânta prohodul, realizăm ce greșeală uriașă ar fi să fie neglijat în rundele de alegeri de la anul.

Cât despre Dan Barna, acesta a fost victima propriilor erori și lipsei sale de consistență. Pleca din start cu handicapul unei lipse de charismă și totodată de anvergură. L-a costat mult proasta gestionare a primului moment în care USR avea ocazia să demonstreze cu adevărat din ce aluat e făcut – acela al înlocuirii guvernului Dăncilă. Poziția radicală, inflexibilă și, unii ar spune, arogantă afișată inițial, cedarea apoi înspre susținerea guvernului Orban și mai ales refuzul de a își asuma responsabilitatea guvernării din calcule electorale, au dat imaginea unui partid cu un lider șovăielnic, neexperimentat și lipsit de curaj. Povestea Rise Project nu l-a ajutat, dar nici nu a dezvăluit nimic de natură penală. Mai rău au făcut mesajele stupid extremiste lansate de vectori de comunicare precum A Cramitru, îndepărtând oameni educați și cerebrali de partid. În fine, lipsa unui program și a unui mesaj care să creeze impact real au contribuit și ele la pierderea locului doi chiar și acolo unde așteptările USR erau foarte mari. Din această înfrângere, care vine la momentul potrivit, USR are șansa să iasă din propria admirație, să se evalueze mai corect și să învețe câte ceva.

În fine, dând Cezarului ce e al său, Klaus Iohannis, fără a se întrebuința, după un mandat fără greșeli, a reușit o victorie fără emoții care trebuie confirmată la scor în turul doi. Asta pentru că până și faptul că VV Dăncilă e în turul doi e deja prea mult. Momentul bun pentru PNL trebuie însă tratat responsabil și cu realism. Dacă PNL nu va demonstra în următoarele luni că a înțeles ce vor oamenii, că e timpul pentru seriozitate, decență, profesionalism și dăruire, va risipi simpatia și voturile de la aceste alegeri, voturi care sunt în primul rând ale președintelui.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.