Ioan Cristina îi răspunde lui Mihai Fifor: „Aștept cu nerăbdare aprobarea bugetului”

Ioan Cristina îi răspunde lui Mihai Fifor: „Aștept cu nerăbdare aprobarea bugetului”

Senatorul liberal Ioan Cristina a reacționat la scrisoarea deschisă semnată de colegul său, senatorul social-democrat Mihai Fifor. Iată textul scrisorii deschise adresată de această dată de Ioan Cristina:

Stimate domnule senator Fifor,

Am citit cu mare interes declarațiile dumneavoastră din ultimele zile cu privire la sistemul de sănătate arădean.

V-ați pus următoare întrebare, pertinentă ce-i drept: „De ce un județ cum este Aradul, renumit cândva pentru rapiditatea dezvoltării sale, este in 2017 în spatele altor județe la capitolul sănătate?”

Răspunsul este, domnule senator, că în ultimii ani guvernul care vă aparține nu a dat nici un leu sistemului sanitar arădean. Am fost nevoiți să ne descurcăm cum am putut, din bugetul local, pentru că de la guvern nu a venit niciun sprijin.  În principiu, nu aveți de unde să știți toate probleme cu care ne-am confruntat în ultimii ani, dumneavoastră fiind de scurt timp în Arad. Totuși, am speranța că promisiunile PSD, atât cele din campanie, cât și cele făcute la ședința Consiliului Județean se vor materializa în mai mult decât vorbe goale. Știți și dumneavoastră că un spital nu poate funcționa doar pe promisiuni electorale, ci este nevoie de susținere financiară considerabilă. Acestea fiind spuse, cu totii ne punem speranța că în urma aprobării bugetului, Aradul să nu va ajunge din nou „în spatele altor județe

Aștept cu nerăbdare aprobarea bugetului, să vedem dacă Aradul primește cei 30 milioane lei pentru investițiile în sistemul sanitar arădean.  Dacă acești bani se alocă, vom  putea face dezbaterile pe care vi le doriți, nu doar pe concepte și idei, ci pe modul de distribuire a fondurilor primite.

Recent ați spus următoarele : „Aradul are nevoie de cât mai mult sprijin financiar pentru a remedia situația în care se află sistemul sanitar arădean, iar noi, parlamentarii PSD, avem (…) forța politică de a aduce acest sprijin” Mă bucur să văd că vă asumați remedierea sistemului sanitar arădean și admiteți că dețineți forța politică pentru a aduce sprijin Aradului. În câteva zile, după aprobarea bugetului, vom avea cu toții ocazia să vedem adevărul, care pentru binele județului, sper să însemne că guvernul alocă fonduri substanțiale sistemului sanitar arădean. În cazul în care lucrurile nu vor sta cum promiteți în mass-media, cred că rușinea va fi de partea dumneavoastră și nu va mai fi cazul să ne țineți lecții despre cum să împărțim sărăcia pe care ne-o dă guvernul PSD!

Cu deosebită considerație,
Ioan Cristina, senator PNL

  1. Nelutule nu-l acoperi pe gunoiul de Falca fiindcă el a distrus Aradul şi sistemul sanitar Arad

    Raspunde
  2. dle senator mai lasati-l sa vorbeasca si pe papagalul sef Gogu Maxilar sau l-ati trecut deja pe linie moarta?

    Raspunde
  3. Aiureli de copil. Era perfect atunci când colegii lui Neluțu închideau spitale. Atunci nu mai era nevoie de nici un ban și guvernul Boc fucnționa după principilul: n0avem , nu dăm. Și gata. Fifor e mai priceput decât oricare alt lătrău din falsul PNL de azi. Păcat de partid. Mă bucur că în fârșit unii s-au trezit și vor pune de o mișcare dinăuntrul PNL=lui.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.