Apariţia propunerilor legislative pentru înfiinţarea noilor formaţiuni politice fără o simulare exactă a repercursiunilor ce vor urma este tentativa vechilor structuri comuniste de a destructura statul român, în scopul de a-l pune la dispoziţia „înaltelor porţi”, consideră Ion Stan, preşedintele filialei arădene a Partidului Noua Republică.
Acesta crede că proiectul de lege privind înfiinţarea partidelor politice cu trei membri fondatori este dictată din exterior, pentru ca România să fie declarată ţară neguvernabilă, ceea ce ar impune un amestec direct, dinafară.
„Partidele mari de pe scena politică românească mimează promovarea libertăţii de exprimare, permiţând înfiinţarea unui partid politic cu trei membri fondatori. În fapt, suntem martorii oculari ai ofensivei vechilor structuri, prin vechi înţelegându-se şi continuatorii lor din actuala putere şi opoziţie. Indivizii care conduc puterea şi opoziţia şi-au dat mâna pentru a veni în sprijinul celor care nu se vor mai regăsi pe listele electorale. Aceştia au sarcina de a forma partide satelit, clamând reformarea clasei politice. Partidul Noua Republică, singurul format la «firul ierbii», din oameni devotaţi apărării interesului naţional, nu poate accepta aceste elucubraţii. Nu vrem ca mâine să apară partidul celor care îl critică pe Falcă, dar nici partidul celor celor doi vecini care îl susțin. Vrem doar ca femeia de serviciu de la nu știu care instituție să priceapă că nimeni nu o va da afară dacă se schimbă puterea politică”, a declarat Ion Stan.
„Ce înseamnă apariţia partidelor de scară de bloc sau stradă? Buletinul de vot va arăta ca şi cartea de telefon. Gestionarea acestora va bloca sistemul electoral, vom avea alegeri greoaie. Şi aşa cetaţenii nu mai au încredere în partidele sistem. Sistemul se protejează şi prin «divide et impera». Cu cât sunt mai mulţi nemultumiţi, păreri mai multe şi aşa mai departe, se poate destabiliza mai uşor societatea Românescă”, consideră Ion Stan.
Super tare. Imediat imi fac partid!