Ionel Bulbuc (PNL): „Minciunile și lașitatea consilierilor PSD sunt deja arhicunoscute”

Ionel Bulbuc (PNL): „Minciunile și lașitatea consilierilor PSD sunt deja arhicunoscute”

Consilierul liberal Ionel Bulbuc este de părere că, dacă ar fi după PSD, Aradul nu ar lua niciodată Cetatea în patrimoniul Municipalității.

„Minciunile și lașitatea consilierilor PSD sunt deja arhicunoscute și, din nefericire, evidente. După ce că s-au împotrivit aprobării bugetului local votând împotrivă, acum susțin că au fost de acord cu punctul 14 de pe ordinea de zi a ședinței CLM care făcea referire la actul adițional referitor la protocolul de colaborare încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Municipiul Arad. Vorbim aici despre același punct pe care PSD, în speță domnul Vărcuș, a insistat la începutul ședinței să îl scoată complet  de pe ordinea de zi. Probabil au mers pe principiul:  Nu suntem împotriva preluării Cetății, dar mai bine scoateți proiectul de pe ordinea de zi, că noi nu am apucat să îl citim. Adică, în calitate de aleși locali, consilierii PSD nu au nici măcar bunăvoința să citească documentele proiectelor importante?! Înțeleg că nu au știu să citească, (pardon!) nu au vrut să citească bugetul local, că doar avea peste 400 de pagini, chiar trebuie să le punem un abecedar în față la ședințele CLM și vreo patru luni la dispoziție ca aleșii PSD să aibă suficient timp pentru a lectura documentele proiectelor?! Nu acesta este rolul unui consilier municipal?! Să studieze înainte materialele, să propună amendamente sau modificări și să voteze în beneficiul arădenilor. Dacă Vărcuș și acoliții săi din PSD nu sunt în stare să își facă datoria de consilieri municipali, atunci să aibă un minim de bun simț și să lase pe alții, mai capabili, să se ocupe de proiectele Aradului. Că până la urmă nu am văzut pe nimeni din PSD, consilier sau parlamentar, să vină cu un proiect viabil pentru Arad! Scandal și circ poate oricine să facă! Lor li se cere să își facă datoria! Dacă nu vor, să închidă ușa după ei“, a declarat consilierul liberal Ionel Bulbuc.

Antoanela Naaji, consilier municipal PNL, este de părere că cei din PSD s-au opus acordării burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad.

„PNL consideră că unul dintre domeniile prioritare este educația și pentru a avea un sistem de învățământ performant este nevoie de finanțare.  Pe lângă finanțarea asigurată din PIB, sunt necesare și alte stimulente care să încurajeze performanța în acest domeniu. Conform legii, administrația locală poate acorda astfel de stimulente din bugetul local. Astfel că anul acesta s-au acordat un total de 7263 burse în valoare de 2.417.020 lei“, a declarat Antoanela Naaj.

„Așa cum suntem deja obișnuiți PSD s-a opus acordării acestor burse care pentru elevi în semn încurajare în a-și continua drumul rezultatelor excelente la învățătură și pentru unele familii, în dificultate financiară, însemna un sprijin real. În concluzie, votul împotrivă, dat de către consilierilor PSD la bugetul local a însemnat automat un vot împotriva burselor pentru elevi”, a precizat consilierul liberal Antoanela Naaji.

Cuvinte cheie
  1. Dupa 12 ani de guvernare „Falca”oricine ii reprezinta mesteca aceleasi texte de care adadenii s-au cam saturat. Marile realizari se vad cu ochiul liber.Piste de biciclete,stadioane lipsa,spitale praf etc. Singurul care a prosperat cu adevarat a fost insusi „edilul”. Mai incercati?

    Raspunde
  2. Ce sa faca si astia doi?Trebuie sa pupe mana faraonului ca le da de papa.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.