Ioțcu: „Succesul Dumneavoastră este şi succesul Aradului!”

Ioțcu: „Succesul Dumneavoastră este şi succesul Aradului!”

Nicolae Ioţcu: „Succesul acesta este şi succesul Aradului! Propun acordarea pentru Stefan Hell a celei mai importante distincţii a judeţului Arad!”

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, transmite felicitări cercetătorului Stefan W. Hell, originar din Sântana, jud. Arad, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Anunţul vizându-l pe Stefan Hell a fost făcut azi, la Stockholm.

Suntem mândri că judeţul Arad a ajuns, prin intermediul excelentului cercetător originar din Sântana, în galeria de onoare a laureaţilor Premiului Nobel. Dl. Hell a emigrat în 1978, dar a rămas legat de judeţul nostru, iar în anul 2012 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Goldiş”. Mă încearcă o mare emoţie, succesul obţinut de dl. Hell îl simţim, în parte şi succesul nostru, al Aradului. Îmi doresc ca la proxima sa vizită în România, care am înţeles că va fi peste câteva săptămâni, să îi putem decerna cea mai importantă distincţie a judeţului, pentru că performanţa sa este cu adevărat extraordinară. Îi suntem recunoscători pentru această realizare și pentru faptul că odată cu numele său, numele județului nostru ajunge în cele mai titrate medii internaționale. Aradul este mândru de Dumneavoastră, domnule Stefan Hell” a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase. Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896. Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.