Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad a prezentat analiza activității desfășurate în ultimele opt luni.
Mai jos regăsiți bilanțul integral prezentat de conducerea IPJ Arad
- INFRACȚIONALITATEA
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 4.316 fapte, față de 4.112, dintre care 2.388 de infracțiuni judiciare, 525 de natură economico-financiară și 1.403 de altă natură, înregistrându-se o ușoară creștere față de acceași perioadă a anului trecut.
În mediul urban, au fost înregistrate 2.907 de fapte, iar în mediul rural, 1.397.
Infracționalitatea judiciară se menține la aproximativ aceleași valori. Principalele infracțiuni sesizate în 8 luni sunt cele contra patrimoniului: 1.744 de fapte sesizate în 2026, față de 1.699 în aceeași perioadă din 2025. Dintre acestea, 760 au reprezentat furturi, înregistrând o scădere cu aproximativ 11%.
Referitor la infracțiunile de lovirea sau alte violente : 718 fapte în 2026, în creștere față de acceași perioadă a anului 2025. 198 de fapte de lovire au fost săvârșite în contextul violenței domestice.
Infracționalitatea stradală a înregistrat 335 de fapte, aproximativ același număr ca în 2025.
Din categoria infracțiunilor stradale menționăm furturile, unde am înregistrat scăderi: 110 fapte în 2026 față de 133, în 2025. Au fost înregistrate scăderi la toate faptele de furt, din categoria infracționalității stradale: furt de și din auto, furturi din buzunare, poșete, genți, furt din societăți comerciale, furturi de componente din exteriorul autovehiculelor etc.
- INTERVENȚIILE LA SESIZĂRI, SPRIJINUL COMUNITĂȚII
În perioada ianuarie-august 2026, polițiștii arădeni au organizat și desfășurat 336 de acțiuni de amploare și 13 razii, și au asigurat ordinea publică la 338 de manifestări și adunări publice.
S-a intervenit la 10.852 de sesizări (+609), din care 9.708 sesizate prin 112 (+422).
- URMĂRIREA PENALĂ
Au fost dispuse măsuri preventive față de 410 persoane, (mai mult cu 139 față de anul anterior; +45,6%).
- VIOLENȚA DOMESTICĂ
Polițiștii arădeni au emis, în cele 8 luni ale acestui an, 229 de ordine de protecție provizorii (față de 118 în anul precedent), toate confirmate de unitățile de parchet. 108 ordine de protecție provizorii au fost transformate în ordine de protecție.
În 51 de situații, agresorul a fost obligat să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere.
Polițiștii au intervenit la 1.163 de sesizări de cazuri de violență domestică (față de 643 în 2025) din care 777 în mediul urban (531 în 2025), și 386 în mediul rural (292 anul trecut). Polițiștii au aplicat 2.127 de formulare de evaluare a riscului. Dintre acestea, în peste 74% din cazuri nu a rezultat risc iminent.
Din punct de vedere al măsurilor dispuse față de autorii care au săvârșit infracțiuni din domeniul violenței domestice, au fost luate 84 de măsuri preventive: 64 de rețineri, 13 arestări preventive și 7 de control judiciar, mai multe cu 56 față de anul precedent..
- SIGURANȚA RUTIERĂ
În perioada ianuarie-august 2026, au fost organizate, 1.080 de acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, Consiliul Județean (cântarul mobil), polițiști locali și alte structuri. Activitățile preventive și de combatere a încălcării legislației rutiere au vizat principalele cauze generatoare de accidente cu consecințe grave : neacordare pritoritate vehicule, abateri conucători trotinete, viteză neregulamentară și abaterile pietonilor.
Numărul de persoane decedate ca urmare a accidentelor a scăzut cu 16 față de anul trecut, fiind înregistrate 10. A scăzut numărul accidentelor grave, de la 46 în 2025 la 42 în 2026. A crescut numărul persoanelor rănite grav, de la 26 în 2025 la 38 în 2026.
Cu privile la accidentele ușoare, numărul acestora a scăzut cu 46, în acest an fiind înregistrate 309, în care au fost rănite ușor 379 de persoane (față de 355 de accidente și 435 de persoane rănite în 2025).
A fost înregistrată o creștere a constatărilor de infracțiuni la regimul circulației rutiere, de la 507 în 2025 la 547 în acest an (+7,9%).
Numărul de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în primele 8 luni ale acestui an este de 37.718, față de 35.513 în aceeași perioadă a anului trecut. Au fost reținute 1.256 de permise de conducere (+146) și retrase 903 certificate de înmatriculare (+139).
Reamintim tuturor participanților la trafic că monitorizarea șoselelor se face și cu sistemul E-sigur, care este funcțional din luna martie 2025. Intervelele orare, precum și locurile unde este amplasat radarul fix, în județul Arad, sunt stabilite în urma analizelor interne. Sistemul E-sigur este utilizat zilnic. În primele 8 luni ale anului, prin sistemul E-sigur au fost aplicate 646 de sancțiuni contravenționale, pentru abateri săvârșite în județul Arad.
Sistemul E-sigur presupune colectarea automată și prelucrarea datelor de monitorizare a traficului rutier, cu privire la viteza de deplasare și eventuale încălcări ale normelor rutiere, și se are în vedere, în principal, reducerea riscului rutier.
- REZULTATELE PLANULUI DE ACȚIUNE „ESTIVAL ÎN MUNICIPIU”
În perioada 1 iulie – 6 septembrie, în municipiul Arad, în a doua parte a fiecărei zi, în intervalul orar 14:00-24:00, au fost suplimentate efectivele polițiștilor de ordine publică, cu 3 patrule. Motivul acestei suplimentări a constat în numărul mare de persoane în locurile publice, parcuri și zone de agrement. Aceste activități au fost coordonante, zilnic, de un ofițer de ordine publică, și cuprinse într-un plan de măsuri întocmit la nivelul Poliției Municipiului Arad.
Exclusiv în cadrul acestui plan de măsuri, au fost legitimate aproximativ 8.500 de persoane și 6.600 de vehicule, și verificate 15 unități de cazare.
Polițiștii au constatat 59 de infracțiuni, din care 35 la regimul circulației rutiere.
Au fost aplicate 2.582 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 1.271.100 de lei, din care 480 pentru încălcarea prevederilor privind ordinea și liniștea publică și 1.993 la regimul circulației rutiere.
- ÎNCEPUTUL ANULUI ȘCOLAR 2026-2027
În cursul lunii august, au fost inventariate / reinventariate toate vehiculele destinate transportului de elevi, din puct de vedere al documentației legale obligatorii, cât și al stării efective, precum și documentele conducătorilor acestora.
Șoferii au fost reinstruți (sau instruiți, unde a fost cazul), cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului, precum și coordonatorii activității acestor autovehicule, cu privire la destinația acestor autovehicule.
Au fost verificate toate vehiculele speciale destinate transportului de elevi, din municipiu și județ.
De la începutul anului școlar, au fost desfășurate, zilnic, acțiuni de verificare în trafic a șoferilor acestor mijloace de transport. Nu au fost constatate nereguli majore.
Sursa foto: IPJ Arad
















Lasă un comentariu