ITM Arad anunță care sunt noile prevederi referitoare la timpul de muncă

ITM Arad anunță care sunt noile prevederi referitoare la timpul de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad anunță care sunt noile prevederi referitoare la timpul de muncă

Începând cu data de 10 august au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 132 / 2020 – privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

Astfel, printre alte prevederi, angajatorii au posibilitatea de a reduce timpul de muncă al salariaților cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă și pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare consecutive.

Pentru reducerea timpului de lucru nu este nevoie de acordul angajatului, angajatorul având însă obligația de a informa și consulta sindicatul, reprezentanții salariaților sau salariații, după caz.

Decizia angajatorului va fi transmisă în registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL) cel târziu în ziua anterioară producerii efectelor acesteia.

Măsura reducerii timpului de muncă poate fi aplicată și programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal.

Salariaţii afectaţi de măsură, beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă şi salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

Indemnizaţia prevăzută mai sus se achită de către angajator la data plăţii salariului aferent lunii respective, urmând a fi decontată angajatorului din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Sunt interzise pe perioada de aplicabilitate a măsurii, angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice sau similare cu cele prestate de către salariaţii al căror timp de muncă a fost redus, precum şi subcontractarea de activităţi desfăşurate de salariaţii al căror timp de muncă a fost redus.

„Atragem atenția tuturor factorilor implicați că este interzisă efectuarea de muncă suplimentară pe perioada aplicării măsurii, nefiind permise nici concedierile colective. Dispozițiile actului normativ se aplică şi ucenicilor, cu condiţia ca angajatorul să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică şi practică pentru dobândirea competenţelor prevăzute de standardul ocupational. ITM Arad atrage atenția din nou angajatorilor, că primirea la muncă sau prestarea oricărui alt tip de muncă, inclusiv în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu în interesul angajatorului, a unuia sau a mai multor salariaţi, în afara programului de lucru stabilit conform actului normativ menționat mai sus, constituie contravenţie, angajatorul fiind pasibil de amendă în cuantum de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată”, precizează reprezentanții ITM Arad.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.