ITM Arad: Comunicare on–line, în sprijinul angajaților și angajatorilor

ITM Arad: Comunicare on–line, în sprijinul angajaților și angajatorilor

ITM le reamintește arădenilor că se pot adresa instituției și prin intermediul mijloacelor electronice.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad le reamintește tuturor persoanelor interesate că se pot adresa în vederea rezolvării solicitărilor sau problemelor cu care se confruntă, atât la sediul instituției, unde le vor fi preluate direct documentele cât și prin intermediul mijloacelor electronice, respectiv fax la numărul: 0257 – 211862 sau e-mail, la adresa: itmarad@itmarad.ro.

Astfel, în intervalul orar 8 – 16,30, de luni până joi și vineri de la ora 8 la ora 14, pot fi depuse documente și pot fi obținute informații în modalitățile prezentate mai sus.

„În acest sens readucem în atenție, că la secțiunea –Formulare-, pe site-ul oficial http://itmarad.ro, punem la dispoziție celor interesați modele de documente, în vederea obținerii de parole, atât pentru registrul general de evidență al salariaților cât și pentru registrul electronic de evidență al zilierilor, de obținere a extraselor REVISAL, a adeverințelor de vechime sau de eliberare a carnetului de muncă în cazul în care carnetul de muncă se află încă în gestiunea noastră, de transmitere REVISAL sau de obținere a autorizării SSM pentru entităților ce au obligația de a solicita această autorizare, enumerarea nefiind limitativă. Venim de asemenea în sprijinul celor care apreciază că le-au fost încălcate drepturile ce derivă din raportul de muncă, punându-le la dispoziție un formular pentru sesizare și îi asigurăm totodată de deschidere și interes pentru rezolvarea cu celeritate a problemelor cu care se confruntă. Facem apel ca sesizările adresate ITM Arad să conțină datele de identificare ale părților, să fie obiective, reale și cuprinzătoare, astfel încât instituția noastră să dispună de toate pârghiile necesare rezolvării acestor sesizări. Îi așteptăm în continuare atât pe angajatori cât și pe angajați precum și orice persoane interesate și la numerele de telefon 0257 / 257251 și 0257 / 283644, pentru a le oferi răspunsuri la nelămuririle cu care se confruntă. De asemenea, comunicăm la cerere răspunsuri în scris, atât prin poștă cât mai ales prin intermediul poștei electronice – e-mail.

Ținând seama de situația actuală, pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirul SARS-CoV-2, încurajăm comunicarea cu instituția noastră în special prin mijloace electronice, excepție făcând situațiile în care legislația în vigoare nu permite doar comunicarea electronică, fapt ce impune ca atât angajatorii cât și angajații să se prezinte la sediul ITM Arad.

În atare cazuri, accesul în instituție se va face cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de Legea 55 / 2020 – privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și ale Ordinului nr. 3577 / 2020 – privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirul SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă”, precizează reprezentanții ITM Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.