Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Sonoro organizează joi, 12 noiembrie 2015, de la ora 19.00, la Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ al Municipiului Arad, un concert extraordinar de muzică de cameră – SoNoRo The Dreamers.
Acest concert se înscrie în seria de concerte din mai multe orașe din țară care compun Festivalul SoNoRo, festival care anul acesta împlinește 10 ani de existență, fiind deja un reper cultural, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
Arădenii iubitori ai muzicii clasice se vor putea bucura de prezența a șapte muzicieni de renume internațional, cunoscuți ai unor mari scene ale lumii.
Îi vor încânta violistul român și directorul Festivalului SoNoRo, Răzvan Popovici, violonista de origine rusă, Anna-Liisa Bezrody, câștigătoare a mai multor premii și distincții, violonistul francez Philippe Graffin, violonista Alissa Margulis, născută în Germania, violistul clujean Christian Naș, care a studiat la Conservatorul din Cluj și a primit o bursă pentru a-și continua studiile la Conservatorul din Graz, în Austria, violoncelistul suedez Jan-Erik Gustaffson precum şi violoncelistul Valentin Răduțiu, născut la Munchen.
Lasă un comentariu