Iustin Cionca a avut o întrevedere privată cu premierul României

Iustin Cionca a avut o întrevedere privată cu premierul României

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut sâmbătă o întrevedere cu caracter privat cu premierul României.

Ludovic Orban a fost prezent în județul nostru pentru investirea noului primar al municipiului și a președintelui Consiliului Județean.

Iustin Cionca a avut alături de el conducerea sistemului de sănătate publică din Arad, expunând premierului situația exactă determinată în județ de pandemia Covid-19. Au fost discutate greutățile și soluțiile găsite pentru evitarea blocării secțiilor de spital, deschiderea spitalului de campanie de la Expo, finanțarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, care a consumat aproximativ un milion de euro în fiecare lună, anul acesta, încercând să facă față pandemiei. Banii, folosiți pentru aparatură, echipamente și materiale de protecție, au fost alocați de Consiliul Județean, care însă nu mai are rezerve pentru susținerea în același ritm a cheltuielilor generate de pandemie.

Nu în ultimul rând, faptul că Aradul este un județ de graniță ridică probleme care în alte locuri din țară nu se întâlnesc. Cu toate acestea, deși numărul de îmbolnăviri este mare și în creștere, ca pretutindeni în Europa, Aradul nu este printre județele din țară cu cel mai mare număr de bolnavi, iar medicii arădeni reușesc să performeze în cazul unor pacienți vârstnici sau chiar cu probleme deosebite de sănătate. În acest context, din staff-ul premierului s-a precizat faptul că, în dimineața aceleiași zile, la o întâlnire de lucru cu reprezentanții sistemului medical de la Timișoara, premierului i s-a declarat că: „Cei de la Arad sunt niște eroi”, pentru că gestionează o situație complexă și țin lucrurile sub control.

La sfârșitul discuției de sâmbătă, președintele Iustin Cionca a solicitat prefectului Gheorghe Stoian, prezent la întrevedere, să înainteze la București o cerere de asigurare a fondurilor necesare Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

  1. Un aradean get-beget 27 octombrie, 2020, 11:04 am

    Orban,Cionca,Timis Stoian…ce au in comun?
    INCOMPETENTA CRASA!
    AU DETERMINAT ARADENII SA NU IASA LA VOT!AU IESIT,IN MARE PARTE APLAUDACII PNL,CEI CARE TRAIESC,CU MANA INTINSA,CU FIRMITURILE OFERITE DE PARTIDUL LUI Iohannis!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.