Iustin Cionca dă explicații pentru returnarea de către CJA a peste 6 milioane de lei

Iustin Cionca dă explicații pentru returnarea de către CJA a peste 6 milioane de lei

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, aduce precizări, într-un comunicat de presă, ca urmare a declarațiilor consilierului județean Florin Tripa legate de returnarea a 6.039.331,69 lei + TVA, în cazul Ambulatoriului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

„Declarația lui Florin Tripa (PSD) este extrem de gravă, pentru că arată modul de gândire rudimentar și totalitar al unui lider PSD care crede că se poate substitui unei comisii de licitație, luând în partid deciziile care trebuie să le ia și să și le asume funcționarii publici. Implicarea șefului instituției sau a unui om politic în licitație este de natura penalului. Pentru Florin Tripa și «filiala importantă» de partid pe care o reprezintă se pare, însă, că respectarea legii este mai puțin importantă”, a declarat Cionca.

„În ce privește votul din Consiliul Județean pentru returnarea sumei de 6.039.331,69 lei + TVA, dacă ne abțineam sau votam împotrivă, cum au făcut cei de la PSD, penalitățile aferente le plăteau arădenii. Nu și le-ar fi asumat nici Florin Tripa, nici PSD. Consiliul Județean a atacat în instanță decizia privind rambursarea sumei și vom pleda pentru recuperarea acestei sume. Am cerut consilierilor județeni să admită rambursarea, pentru evitarea eventualelor penalități în situația în care instanța nu ne va da câștig de cauză. Declarația consilierului județean PSD demonstrează că dl. Tripa nu cunoaște legea. Mai mult, PSD-ul lui Florin Tripa a dus banii Aradului, ai arădenilor, în alte județe. Spitalul Județean nu a primit niciun ban de la Guvernul PSD al lui Florin Tripa. Vrea dl. Tripa chetă pentru Arad? Ar trebui să înceapă cu liderii PSD, de la București și din Arad, pentru că până acum s-au obișnuit doar să scoată bani din municipiul Arad și din județ, nu să și aducă”, a precizat Iustin Cionca.

Acesta a pus la dispoziția presei și informații suplimentare, din raportul Direcției Dezvoltare a instituției pe care o conduce.

Potrivit acestora, „Consiliul Judeţean Arad a derulat proiectul cu titlul «Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – reabilitare/modernizare dezvoltare şi echipare cu aparatură de specialitate» încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 (AM POR) şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Arad, în cadrul Axei prioritare 3, Domeniul major de intervenţie 3.1, în baza contractului de finanţare nr. 4602/31.07.2014.

Proiectul prevede două componente principale, respectiv:

–       realizarea de lucrări de reamenajare, recompartimentare, anvelopare termică a clădirii în care este amplasat ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad din municipiul Arad, str Andrenyi Karoly, nr. 2-4

–       dotarea cu echipamente medicale şi mobilier a cabinetelor medicale din structura ambulatoriului integrat

Implementarea proiectului a început în data de 01.08.2014, următoarea zi semnării contractului de finanţare.

În 18.09.2014 a apărut pe SEAP anunţul de participare nr. 364847 pentru atribuirea contractului de Lucrări de reabilitare, modernizare, dezvoltare a clădirii (C3) ambulatoriu pediatrie şi adulţi, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. În 30.12.2014 s-a semnat contractul de lucrări nr. 167 cu Asocierea SC AMAHOUSE SRL şi SC MICROCOMPUTER SERVICE SA. Ordinul de începere a lucrărilor s-a emis în 20.01.2015. Lucrările s-au derulat conform contractului şi s-au încheiat în 10.10.2015. Valoarea finanţării nerabursabile pentru componenta de lucrări a fost de 6.039.331,69 lei + TVA 1.446.449,45 lei, respectiv 7.485.781,14 lei. Această sumă a fost integral primită de către Consiliul Judeţean Arad.

În 09.04.2015, a apărut pe SEAP anunţul de participare 158665 pentru atribuirea contractului de Furnizare, instalare, punere în funcţiune şi instruire personal echipamente medicale aferente proiectului «Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare şi echipare cu aparatură de specialitate» finanţat prin POR 2007-2013.

Procedura aleasă a fost licitaţie deschisă, iar termenul de depunere a ofertelor a fost 26.05.2015 ora 9.00. La documentaţia postată pe SEAP au fost solicitate clarificări de către potenţialii ofertanţi care au condus la completarea şi în unele cazuri la modificarea caietului de sarcini. Întrucât aceste modificări puteau afecta modul de elaborare a ofertelor, echipamentele care se achiziţionează fiind în număr mare şi fiind complexe (RMN, CT), autoritatea contractantă a hotărât decalarea termenului limită stabilit pentru depunerea ofertelor. Astfel, în 13.05.2015 s-a hotărât prelungirea termenului până în 02.06.2015, iar în 29.05.2015 s-a prelungit din nou termenul până în 08.06.2015, dată de la care s – a demarat evaluarea ofertelor.

Procedura pentru achiziţionarea echipamentelor a fost anulată în SEAP la data de 20.10.2015 în baza prevederilor art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr.34/2006, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, întrucât autoritatea contractantă a fost în imposibilitate de a încheia contractul de achiziţie publică. Decizia de anulare a procedurii a fost luată de Comisia de evaluare, care este independentă și nu poate fi influențată în luarea deciziilor.

În baza art. 14 (14) din contractul de finanțare: OI/AM Por va suspenda plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar aferente contractului economic pentru care există sesizări către DLAF, DNA sau ANI. Măsura de suspendare a plăților/rambursărilor urmează a fi aplicată până la pronunțarea acestor instituții sau până la pronunțarea deciziei definitive a instanței.

Proiectul referitor la modernizarea ambulatoriului s-a derulat pe mecanismul cererilor de plată, respectiv CJ Arad a prevăzut în bugetul propriu doar suma necesară asigurării cofinanțării de 2%. Acest articol din contractul de finanțare a devenit incident în condițiile în care DNA a ridicat documente referitoare la această proceură în iulie – august 2015.

Ca atare, autoritatea contractantă a fost în imposibilitate de a încheia contractul de achiziţie publică deoarece nu erau asigurate sursele financiare pentru derularea contractului.

O nouă procedură pentru «Furnizare, instalare, punere în funcţiune şi instruire personal echipamente medicale aferente proiectului Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare şi echipare cu aparatură de specialitate finanţat prin POR 2007-2013» a fost postată în SEAP, deschiderea ofertelor fiind programată în 19.01.2015, deci în afara perioadei de implementare şi de eligibilitate a cheltuielilor.

Prin Decizia nr. 60/07.06.2016 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a dispus rezilierea Contractului de finanţare nr. 4602/31.07.2014 cod SMIS 25319 pentru proiectul cu titlul «Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – reabilitare/modernizare dezvoltare şi echipare cu aparatură de specialitate», şi restituirea de către Consiliul Judeţean Arad a sumei de de 7.485.781,14 lei.

Consiliul Judeţean Arad a depus plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 60/07.06.2016 şi va ataca decizia şi la instanţele competente, deoarece aşa cum rezultă fără echivoc din textul alin. (5) al art. 20 din contract, obligaţia restiturii în întregime a sumelor deja primite în cadrul Contractului din finanţare nerambursabilă este supusă condiţiilor prevăzute la art. 14 din contractul de finanţare, ori potrivit clauzei existente la art. 14 alin. (2), beneficiarul poate fi obligat la restituirea finanţării numai «în cazul sesizării unei nereguli/suspiciune de neregulă în perioada de valabilitate a contractului». Aşa cum se arată inclusiv în Decizia nr. 60/07.06.2016 a MDRAP nu există suspiciuni de neregulă/fraudă şi nu au fost iniţiate acţiuni de control finalizate cu titlu de creanţă asupra proiectului cod SMIS 25319, beneficiar UAT Judeţul Arad.

Judeţul Arad, în calitate de beneficiar, a atins, în cadrul acestui contract de finanţare, toate obiectivele şi toţi indicatorii, astfel:

1) indicatori de realizare imediată (output): 1 ambulator reabilitat/ modernizat/echipat (conform Procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 16.072 din 06 noiembrie 2015);

2) indicatori de rezultat (result): persoane care vor beneficia de infrastructura de sănătate reabilitată – 85.868 consultaţii;

Ghidul Solicitantului pentru Axa prioritară 3, Domeniul major de intervenţie 3.1 prevede, în cazul unui eșec parțial: contribuția din fonduri publice poate fi redusă și/sau Autoritatea de Management poate cere înapoierea, în totalitate sau parțial, a sumelor deja plătite.

Mai mult, la art. 20 alin. (1) din contractul de finanţare se prevede că «în cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră, AM POR poate decide să rezilieze Contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite». Aşadar, potrivit acestei clauze sunt prevăzute şi alte cazuri excepţionale, în afară de forţa majoră, când nu poate fi «solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite». Judeţul Arad consideră că suntem în prezenţa unui caz excepţional, din moment ce comisia de evaluare a ofertelor a acţionat cu bună – credinţă, în sensul că a anulat procedura de achiziţie publică, tocmai în scopul de a respecta atât prevederile legale în  această materie, cât şi clauzele contractului de finanţare.

S-a decis restituirea sumei de 7.485.781,14 lei pentru a evita riscul plății penalităților de întârziere, care curg din ziua în care plata este datorată”.

  1. acelasi discurs mizerabil , se arunca pisica in curtea altora , si intotdeauna sint altii de vina pentru orice nerealizare .

    Raspunde
  2. SI PE TINE CIONCA TE V-A INGROPA SPITALELE,CA SI PE IOTCU! asta din cauza conducerii defectuoase pe care vi le-a pus alt destept TOLEA,cu PRISCA ,MACAVEI si pocaita nu faci performanta!!!!!!!!!!!

    Raspunde
  3. Domnul Cionca nu spune ca din cauza coruptiei se platesc acesti bani. Indiferent cine este vinovat, tot aradenii platesc. Ar fi cazul ca toate faptele de coruptie sau incompetenta sa fie platite de cei responsabili. Nu am auzit niciodata ca functionarii care produc pagube sa fie trasi la raspundere si sumele prejudiciate sa fie platite de acestia.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.