Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a discutat cu prim-ministrul Viorica Dăncilă despre situația finanțării consiliilor județene și blocajele legislative. Întâlnirea a avut loc în cadrul Adunării Generale a Uniunii Consiliilor Județene din România.
„I-am sesizat doamnei prim-ministru situația grea a consiliilor județene care nu au primit nici un leu din sumele defalcate din cotele TVA. Suntem șapte județe în această situație, printre care și Aradul. M-am bucurat că am fost susținut de colegul meu, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, care este membru al PSD, ceea ce arată că problemele consiliilor județene trec dincolo de apartenența politică a președinților. Nu numai consiliile județene sunt sancționate astfel de Guvern, pentru că și-au asigurat fonduri pentru investiții, ci și primăriile din județ care depind de acești bani din cotele defalcate din TVA. Doamna prim-ministru a luat act și a fost deschisă pentru corectarea situației, ceea ce sper că se va și întâmpla”, a declarat Iustin Cionca (foto), președintele Consiliului Județean Arad.
Aradul este unul dintre cele șapte județe care anul acesta nu primește nici un leu din cotele defalcate din TVA, la nivelul Consiliului Județean. Măsura a fost luată invocându-se excedentul bugetar.
„În anul 2017 am alocat sumele necesare realizării investiţiilor programate şi am lansat procedurile de licitaţie, conform legii. Ca multe alte autorităţi publice din România, ne-am confruntat cu un blocaj determinat de Legea Achiziţiilor Publice, care a întârziat realizarea procedurilor legale. În cadrul întâlnirilor cu parlamentarii de Arad şi prin memorii înaintate ministerelor de specialitate, am solicitat în repetate rânduri Guvernului modificarea legii achiziţiilor publice, pentru a putea consuma bugetul pe care l-am alocat investiţiilor în judeţul Arad. Din păcate legea a rămas neschimbată, ca urmare, o mare parte a bugetului destinat investiţiilor nu s-a putut consuma. Paradoxal este că tot Guvernul a sancţionat apoi judeţul Arad pentru necheltuirea fondului de investiţii datorită deficienţei Legii Achiziţiei Publice şi ne-a tăiat fondurile pentru investiţii trecute în excedentul bugetar”, a explicat președintele Consiliului Județean Arad.
Lasă un comentariu