Iustin Cionca a identificat un „atac la siguranța arădenilor”

Iustin Cionca a identificat un „atac la siguranța arădenilor”

Printr-o postare pe pagina senatorului Mihai Fifor, PSD reproșează Guvernului Cioloș că are cei mai mulți miniștri puși de companiile multinaționale.  Pesediștii, obișnuiți să ia din județul Arad plus-valoarea produsă de aceste multinaționale și să toace banii aceștia prin județele baronilor de Dolj și Teleorman unde multinaționalele nu se duc pentru că nu au condiții, fac propagandă împotriva mediului de afaceri!

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad în județul nostru avem doar aproximativ 5000 de șomeri. Opt dintre primii zece angajatori sunt multinaționale și tot ele sunt și cele mai profitabile. Datorită lor, Aradul este pe unul din primele locuri în țară la excedent.

„Atacul pesediștilor împotriva companiilor multinaționale este un atac la siguranța arădenilor, un atac împotriva locurilor lor de muncă, a familiilor lor! Este încă o demonstrație a lipsei de responsabilitate a acestor așa-ziși politicieni care scornesc mesaje populiste fără să se gândească la consecințe. Ce și-ar dori PSD? Să nu avem companii multinaționale? Sau, ca pe vremea comunismului, să le naționalizeze și să le fure resursele?“, se arată într-un comunicat de presă al PNL Arad.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, asigur mediul de afaceri local, indiferent de structura acționariatului, că suntem un partener al antreprenorilor și că ne dorim să construim împreună cu ei un Arad puternic, stabil, unde cetățenii sunt respectați. Fac un apel către oamenii de afaceri să ignore populismul PSD și să rămână în continuare parteneri ai arădenilor, ai românilor, în general”, a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

  1. Ia sa vedem IUSTIN mai spunene ceva din intelepciunile tale si a lui Noghiu chiar ca faceti o echipa beton……!!!!!!!

    Raspunde
  2. Mai Iustine ia traieste si tu din salariu de multinationala si nu mai rastalmaci vorbele.Nu ca pesedistii sunt mai buni.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.