Primarul din Tauț A ABANDONAT PSD pentru PNL

Primarul din Tauț A ABANDONAT PSD pentru PNL

Iustin Cionca a prezentat, astăzi, noua achiziție a PNL Arad. Este vorba de Florin Lela, primarul independent de la Tauț, care a ales să treacă de partea Partidului Național Liberal, după ce în campania electorală a fost susținut de PSD.

Florin Lela a motivat aceasă alegere prin faptul că 6 din 11 consilieri sunt de partea PNL. „Am hotărât ca în acest mandat să fiu de partea echipei PNL Arad, pentru că majoritatea consilierilor sunt de partea PNL. Nu am mai fost într-un partid politic până acum, este primul meu an de politică. Oamenii m-au votat pentru că mă știau de la școală. Sunt profesor în Comuna Tauț, activez în cadrul bisericii și cred că acesta a fost motivul pentru care am fost ales de cetățeni“, a spus Florin Lela.

Primarul împreună cu Iustin Cionca au în plan să dezvolte Comuna Tauț ca zonă agroturistică. „Aștept astfel de oameni, care să vină în PNL cu asemenea proiecte care să aducă și bani, nu doar să consume“, a precizat Iustin Cionca.

În încheierea conferinței, Iustin Cionca s-a plâns de actualul buget al Consiliului Județean Arad, susținând că: „Cu actualul buget al CJA, nu se poate face o lucrare de durată. Dacă voi fi ales ca Președinte, voi încerca să accesez fonduri, ca lucrările să fie de calitate“.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.