Iustin Șodincă, ales în funcția de viceprimar al comunei Șimand de aproximativ două săptămâni, a vorbit miercuri, într-o conferință de presă ce a avut loc la sediul PNL Arad, despre cum vede el dezvoltarea comunei. Acesta a prezentat câteva proiecte care urmează să fie demarate de către autoritățile locale din Șimand, dar și despre proiecte care urmează să fie recepționate.
„Înainte de toate, vreau să le mulțumesc colegilor consilieri care m-au ales în această funcție, dar și celor care nu m-au ales. Le promit că au făcut o alegere bună și că voi face tot ce pot pentru a pune umărul la dezvoltarea comunei noastre. Prioritatea zero este drumul agricol, un drum pentru care avem deja pregătită toată documentația și sperăm că lucrările vor începe cât mai curând, totul depinzând de starea vremii. Este vorba de un drum agricol pe o lungime de 13,5 km, care va fi realizat pe fonduri europene. Este foarte important să terminăm acest drum, pentru că prin realizarea acestuia vom decongestiona traficul de pe Drumul Național 76 (DN 76), aceste două drumuri fiind paralele. Totodată, avem în vedere asfaltarea a trei străzi (străzile 5, 17 și 26) care însumează aproximativ 2 km. Și pentru aceste drumuri avem pregătită toată documentația, avem și un constructor, dar și în acest caz totul depinde de starea vremii.” a spus Şodincă.
„În ceea ce privește starea trotuarelor, sperăm ca până la finalul acestui an să reușim să finalizăm încă aproximativ 500m. Totodată, intenționăm reamenajarea a peste 1000 m de trotuare, prin pavare, pe strada principală. Pentru acest obiectiv avem deja un proiect, am achiziționat și pavajul, iar acum urmează să licităm lucrarea. În același timp, intenționăm construcția unei săli de sport, investiție pentru care avem deja un proiect, iar în ceea ce privește documentația, mai avem nevoie doar de câteva avize. După obținerea avizelor, vom trimite întreaga documentație la Ministerul Dezvoltării și sperăm să obținem finanțarea acestui obiectiv foarte important pentru comună. Urmează ca în următoarele zile să facem recepția definitivă a două străzi recent asfaltate (străzile 12 și 19), însumând peste 2,5 km. Înainte să închei, aș vrea să spun că sunt sigur că voi avea o colaborare foarte bună cu actualul personal din cadrul Primăriei Șimand și cred că vom forma o adevărată echipă în slujba cetățenilor comunei”, a declarat Iustin Șodincă, viceprimar al comunei Șimand.
Lasă un comentariu