Tribunalul Arad a primit astăzi vizita unui grup de opt judecători aflaţi într-un stagiu de schimb de experienţă de două săptămâni în România, în cadrul programului EJTN/REFJ (Reţeaua Europeană de Formare Judiciară), a anunţat judecătorul Virgiliu Flavius Bradin, purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al Tribunalului Arad.
Au fost patru judecători din Germania, doi judecători din Estonia, un judecător din Finlanda şi un judecător din Olanda, însoţiţi de judecătorul Ştefan Ioan Lucaciuc de la Curtea de Apel Timişoara.
Scopul vizitei a fost acela de a cunoaşte modul de funcţionare a sistemului judiciar din România, precum şi activitatea instanţelor arădene, oaspeţilor fiindu-le prezentată şi aplicaţia „dosarul electronic”, dezvoltată de specialiştii IT din cadrul Tribunalului Arad, care permite vizualizarea dosarului electronic, precum şi expedierea actelor de procedură în format electronic.
În prima săptămână din cadrul acestui stagiu de schimb de experienţă, judecătorii s-au aflat în Bucureşti, unde au vizitat instanţele bucureştene, iar în această perioadă se află în Timişoara, timp de o săptămână, unde vizitează instanţele din judeţul Timiş, precum şi Centrul Educativ Buziaş.
Lansat la iniţiativa Parlamentului European, programul de schimb de experienţă este finanţat de către Comisia Europeană, obiectivul principal fiind acela de a spori cunoştinţele practice ale magistraţilor europeni cu privire la alte sisteme judiciare din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene.
Lasă un comentariu