Judecătorii trebuie să motiveze pe loc sentințele pronunțate în procese

Judecătorii trebuie să motiveze pe loc sentințele pronunțate în procese

Camera Deputaților a dat vot final pentru modificarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Printre modificările importante se află obligația judecătorilor de a realiza motivarea sentinței odată cu pronunțarea sentinței și stabilirea unor termene mai clare pentru pronunțarea unei hotărâri după închiderea dezbaterilor.

„Am votat modificările Codului de procedură penală, din dorința de a avea reguli mai clare. Mi se pare esențial faptul că imediat ce o persoană este achitată sau condamnată, poate afla, la fel ca întreaga opinie publică, pe ce se întemeiază decizia judecătorilor. Este o decizie care ajută atât respectarea drepturilor fiecărei persoane cât și la un act de justiție transparent, mai ușor de înțeles de către opinia publică. De asemenea, avem prevederi mai clare cu privire la termenul pentru pronunțarea unor hotărâri, în noua formă se precizează clar faptul că «În toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor». Cred că toate aceste modificări vor servi la îmbunătățirea actului de justiție”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.