Judecătoriile Chişineu-Criş şi Gurahonţ, salvate de parlamentarii PSD

Judecătoriile Chişineu-Criş şi Gurahonţ, salvate de parlamentarii PSD

Senatul a respins definitiv iniţiativa de desfiinţare a judecătoriilor din Chişineu-Criş şi Gurahonţ. Anul trecut, Camera Deputaţilor a respins acest proiect. Solicitarea de desfiinţare a celor două judecătorii, alături de alte judecătorii din ţară, a venit după un studiu finanţat de Banca Mondială.

Într-un comunicat de presă al PSD Arad se precizează că, pe parcursul anului trecut, deputaţii Flavius Măduţa şi Dorel Căprar au făcut numeroase demersuri pentru păstrarea celor două judecătorii. Ei au avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii justiţiei şi cu autorităţile locale, iar la Bucureşti au discutat cu reprezentanţii Guvernului. Cei doi parlamentari au iniţiat în acest sens petiţii semnate de autorităţile locale, în care au arătat necesitatea menţinerii celor două instituţii. Deputatul Flavius Măduţa a prezentat această problemă în cadrul grupului parlamentar PSD, unde a primit asigurări că nu există sprijin parlamentar pentru desfiinţarea judecătoriilor. „Am arătat convingător colegilor că cele două judecătorii sunt esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor deservite. Desfiinţarea lor nu ar ajuta bunul mers al justiţiei, ci ar limita accesul la actul de justiţie şi ar genera dificultăţi unor categorii sociale, cum sunt pensionarii, de exemplu. Din păcate, astfel de reforme sunt gândite de unii oameni care nu au o legătură directă cu realităţile din teritoriu, care nu sunt în legătură directă cu cetăţeanul. Sunt bucuros că acest proiect a fost respins definitiv de Senat, aşa cum mi s-a promis încă de anul trecut. În acelaşi timp, găsesc nepotrivit modul în care senatorul Igaş a intervenit pe acest subiect, încercând să îl folosească politic. În primul rând, dânsul omite să spună că votul împotrivă a fost dat chiar de senatorii PSD, după ce deputaţii PSD au făcut acelaşi lucru. Altfel, proiectul nu era respins. Aici este o lecţie importantă pentru parlamentarii PDL, actuali PNL: noi nu acceptăm cu capul jos tot ce vine din partea Guvernului, aşa cum au făcut ei când erau la putere! Ce bine era dacă şi parlamentarii PDL ar fi spus NU tăierilor nejustificate de salarii şi pensii în anul 2010! Din păcate, când Traian Băsescu a vrut să desfiinţeze judeţul Arad, parlamentarii PDL nu au avut curajul să spună un cuvânt împotrivă! Ce rost are să vorbească acum despre salvarea unor instituţii din judeţul Arad, când ei au vrut să desfiinţeze tot judeţul? Noi, pe de altă parte, am tras la răspundere propriul Guvern, am adresat interpelări şi am căutat să reparăm erorile. De exemplu, am criticat la vremea respectivă şi critic şi acum desfiinţarea trezoreriilor din judeţul Arad, la care a făcut referire senatorul Igaş. Revenind la judecătorii, să nu uite parlamentarii opoziţiei că proiectul de desfiinţare a judecătoriilor a fost iniţiat de Guvernul PDL, iar la acea vreme nu au iniţiat vreun demers pentru a le salva. Acum, după război, mulţi viteji se arată, şi nu este deloc corect faţă de arădeni!”, a spus deputatul Flavius Măduţa.

Loading...
  1. Au dreptate si PSD-istii astia cu ceva. Nu stiu cum o sa vina PNL sa propuna ceva nou in alegeri cand toti PDListii au facut atata rau inainte de 2012, ca pana si unu ca Igas isi da seama de prostiie pe care le-au facut si acum voteaza impotriva.

    Raspunde
  2. nu facem dispute despre partide, este in interesul cetatenilor din zona ca aceste Judecatorii sa fie mentinute. sunt importante si necesare pt cetateni.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.