Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de cod galben pentru o parte din județul Arad.
Potrivit ANM în perioada 23 iunie, ora 14 – 24 iunie, ora 8, în Banat, Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), grindină, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în Crișana, precum și în vestul Olteniei și al Maramureșului.
Sursa foto: ANM
Lasă un comentariu