Școala Doctorală Interdisciplinară a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a scris o pagină de istorie.
La împlinirea unui secol de existență a Cultului Creștin Penticostal din România, Daniela Loghin (Meisaros) a devenit prima femeie din cadrul cultului care a susținut cu succes o teză de doctorat în teologie, intitulată „Disciplina memorizării Scripturii și contribuția acesteia la realizarea binelui comun”, redactată sub îndrumarea prof. univ. dr. habil. Marcel Măcelaru.
„Este un moment care va rămâne în istoria școlii doctorale interdisciplinare din cadrul UAV. Mă bucur să pot să o felicit pe prima femeie din cadrul cultului penticostal care a susținut doctoratul în teologie și mai ales să o felicit că a ales universitatea noastră pentru studiile doctorale. De asemenea, aprecierea mea se îndreaptă spre toți cei care și-au susținut tezele de doctorat și care au reușit, prin lucrările lor, să contribuie la dezvoltarea gândirii teologice”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
„Mulțumesc Școlii Doctorale Interdisciplinare din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pentru oportunitatea de a studia teologia! După trei ani de cercetare și în urma studiului de caz realizat pot afirma că memorizarea Scripturii are un impact semnificativ asupra personalității și, totodată, contribuie la realizarea binelui comun prin prezența publică a persoanelor transformate de Cuvântul lui Dumnezeu”, a declarat dr. Daniela Loghin.
Lasă un comentariu