Lanţ hotelier, VICTIMA unor ATACURI CIBERNETICE: Dacă ai fost CAZAT la ei și ai făcut PLATA CU CARDUL, TREBUIE să ceri extras de cont de la bancă!

Lanţ hotelier, VICTIMA unor ATACURI CIBERNETICE: Dacă ai fost CAZAT la ei și ai făcut PLATA CU CARDUL, TREBUIE să ceri extras de cont de la bancă!

Lanțul hotelier american Hilton a anunțat marți că a fost obiectul unui atac cibernetic, vizând furtul de date bancare ale clienților săi.

Atacul cibernetic a avut loc în două etape. În primă fază, în perioada 18 noiembrie – 5 decembrie 2014, hackerii au instalat un software agresiv, iar un nou atac a avut loc între 21 aprilie și 27 iulie 2015.

„Împreună cu experți, organele de drept și emitenți de carduri bancare, Hilton Worldwide a reușit să determine că softul agresiv viza informații specifice de pe cardurile de plată”, precum nume, numere, coduri de securitate și datele de expirare.

Lanțul hotelier susține că nu a fost furată nicio adresă personală sau cod PIN, dar recomandă ca măsură de precauție persoanelor care s-au cazat în hotelurile sale, în perioadele menționate, să-și verifice în fiecare lună extrasele de cont, iar în caz de nereguli să contacteze banca.

Anunțul survine la doar patru zile după ce lanțul Starwood Hotels & Resorts Worldwide Inc. (care deține Sheraton, Sf. Regis, Luxury Collection, Westin și Le Meridien) a raportat un atac informatic similar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.