Legea care prevede desființarea dosarului cu șină și elimină cerința de a aduce la o instituție publică documente emise, în prealabil, de alte instituții ale statului a intrat în vigoare.
Astfel, este redusă birocrația iar interacțiunea cetățeanului cu statul va fi mai simplă. Legea 9/2023 completează un pachet de legi concepute de PNL, ce vizează reducerea birocrației și digitalizarea administrației publice. Potrivit legii, instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică, documente emise de alte instituții publice. Dacă sunt necesare copii, fotocopierea se face gratuit, copia legalizată a fost eliminată (funcționarul va constata conformitatea copiei cu originalul) iar copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail. Modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile instituțiilor, pentru a fi descărcate. Cetățenii vor avea la dispoziție pe lângă plata cash pentru diferite taxe și alte posibilități de plată electronică.
„Prin această lege, câștigă cetățeanul care va rezolva problemele mai simplu și mai repede. Pe termen lung, câștigă și instituțiile publice, pentru că birocrația consumă bani și timp. Sper că instituțiile publice vor face față acestei schimbări de mentalitate în primul rând, de practică instituțională pentru a face un pas înainte spre modernizarea administrației și reducerea birocrației”, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea în cadrul unei conferințe de presă.
Foto: Arhivă, caracter ilustartiv
Lasă un comentariu