Legea insolvenței persoanelor fizice a fost votată, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, cu 309 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi trei abţineri. Actul normativ va fi trimis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Legea prevede ca un debitor care nu îşi mai poate achita datoriile să poată fi „ajutat” cu un plan de rambursare pe cinci ani sub supravegherea unei comisii de insolvență.
„Va fi constituită o comisie de insolvență, cel mai probabil alcătuită din reprezentanţi ai anumitor autorităţi, cum ar fi ANPC, BNR etc., care va monitoriza modul de rambursare a datoriilor. Dacă cineva nu va fi de acord cu procedura stabilită în cadrul acestei comisii, atunci se poate face contestaţie şi se merge în instanţă. Astfel, degrevăm instanţele de o serie de dosare, iar debitorul, care va putea propune modul de rambursare a datoriilor, pentru că are acest drept, nu va mai fi nevoit să aştepte o lungă perioadă de timp ca să ia instanţa o decizie”, a explicat inițiatorul proiectului Ana Birchall.
Aceasta a mai menționat că proiectul oferă „un ajutor real românilor de bună-credinţă, care sunt sufocaţi de datorii”, având la bază analiza legislaţiei şi a practicii judiciare din 12 state, principalul avantaj fiind acela că de la momentul deschiderii procedurii insolvenței se suspendă orice procedură de executare silită şi nicio altă procedură de executare silită nu mai poate fi începută.
Asociaţia Română a Băncilor a estimat, la sfârşitul lunii martie, că impactul aplicării Legii insolvenței persoanelor fizice în România se ridică la circa 3,5 miliarde de lei.
Lasă un comentariu