Legea nr. 196/2018 este cea mai slabă și ineficace lege pe care asociațiile de proprietari au ghinionul de a o urma

Legea nr. 196/2018 este cea mai slabă și ineficace lege pe care asociațiile de proprietari au ghinionul de a o urma

La nici sașe luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 196/2018, apar deja proiecte de modificare a acesteia și amintim aici proiectul de modificare a art. 80 din Lege privind înfințarea ,organizarea și funcționarea asociațiilor și administrarea condominiilor, inițiativă bine venită din partea a doi deputați.

Aprobarea acestui proiect i-ar permite asociației de proprietari să evite garantarea plații unui credit, angajat de către unui dintre membrii săi, în interes propriu, asociația neavînd nici un cuvînt în încheierea respectivului contract de creditare.

Cu regret, trebuie să luăm act despre faptul că Legea nr. 196/2018 este cea mai slabă și ineficace lege pe care asociațiile de proprietari au ghinionul de a o urma.

Chiar dacă această lege a fost votată aproape în unanimitate, lucru care nu ne miră, “profesioniștii “, care au contribuit la elaborarea ei, și-au arătat incompetența și fară nici un dubiu au demonstrat că sunt complet rupți de realitate.

Cu mare greutate am reușit să îi facem pe decidenți să înțeleagă faptul că sunt necesare Norme metodologice pentru punerea în aplicare a Legii.

Pas cu pas se îngropam în hârtii și reglementari, care mai de care mai năstrusnice, și mai greu de pus în aplicare, ori mai greu de urmarit și respectat.

Uităm că o lege trebuie să fie simpla și ușor de instrumentat.

Uitam ca rolul legii este acela de instrument în mîna cetateanului, în activitatea cotidiană, iar nu un corset de interdicții.

Cum să promulgi  o lege pe care tu, legitorul,  nu o respecti?

Nici la ora actuală nu există aprobat standardul ocupațional pentru organizarea cursurilor profesionale  de administrator de condominii, cu toate ca în lege este prevăzut ca termen 28 Decembrie 2018!

La acest moment nu se  pot organiza de catre nici o firma sau Camera de Comerț din țara, cursuri pentru ocupația administrator de condominii, așa cum prevede Legea nr. 196/2018, și în consecința se prorogă termenul și nu se pot aplica sanctiuni!

ULAL Arad a demarat procedura de înscriere a persoanelor interesate la Cursul de administrator de condominii, dar cursurile propriu-zise  nu vor putea  începe  pâna în momentul aprobarii de către decidenți a Standardelor ocupaționale în  materia profesiei  administrator de condominii.  Toate  informațiile  privind  documentele  necesare și fișa de înscriere pentru curs le găsiți la sediul uniunii  noastre  din  str. George Cosbuc Nr.33,de  Luni pană Vineri intre orele 9:30-16:30.

Dorina  Lupșe – Președinte ULAL Arad

Loading...
  1. […] Legea nr. 196/2018 este cea mai slabă și ineficace lege pe care asociațiile de proprietari au ghi… […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.