În multe landuri ale Germaniei, bordelurile rămân deocamdată închise. Nu în Hamburg și Schleswig-Holstein, unde activitatea lucrătorilor sexuali s-a reluat chiar de ieri. Unda verde este însă doar pentru localurile de prostituție înregistrate, cu regula de maxim două persoane împreună. Săptămâna trecută, Curtea Administrativă Superioară din Renania de Nord-Westfalia a anulat interdicția impusă pentru prostituție în urma crizei coronavirusului și a deschis calea pentru reluarea acestei activități în cinci landuri germane.
Acestea sunt Renania de Nord-Westfalia, Hamburg, Bremen, Saxonia Inferioară și Schleswig-Holstein. Însa doar în Hamburg și Schleswig-Holstein, începând de marți, se deschid „Puff“-urile, în condiții stricte.
Reguli și coordonări
„Practicarea prostituției în orice fel de vehicule și în contextul evenimentelor de profil este încă interzisă“, a declarat autoritatea socială din Hamburg, care este responsabilă și pentru sănătate. După luni de blocaj din cauza crizei sanitare, cele două landuri au căzut de acord, săptămâna trecută, asupra unei abordări coordonate a readmiterii prostituției.
Potrivit autorităților, trebuie să existe un concept unitar de igienă, pentru a menține riscul de infecție scăzut. Între cerințe se includ purtarea unei măști pentru nas și gură, programarea în prealabil, înregistrarea datelor de contact ale clienților, aerisire adecvată și interzicerea consumului de alcool. „În plus, activitatea se poate desfășura doar într-un raport de 1 la 1″, a precizat Ministerul de Interne din Kiel.
Inițiativa autorităților este menită să prevină ilegalitatea și să reducă riscurile de infecție. Conform informațiilor, statele federale din nord își armonizează acțiunile, astfel încât să nu existe „asimetrii fundamentale la granițele regionale”.
Inaugurare cu tablou
În Herbertstrasse din Hamburg, lucrătoarele sexuale și operatorii de bordeluri organizați în grupul „Sexy Aufstand Reeperbahn” ( n.r. revolta sexy Reeperbahn) au sărbătorit reluarea activității marți, începând cu ora 11 dimineața. Au făcut-o și printr-o campanie artistică, și anume dezvelirea unui tablou.
Directorul biroului districtual, Falko Droßmann (SPD), a dezvelit un tablou al artistei olandeze de artă pop, Maaike Dirkx, care a imortalizat grupul Sexy Aufstand Reeperbahn, care făcea campanii de luni de zile prin demonstrații și acțiuni pentru ridicarea interdicției profesionale pentru prostituate.
Un domeniu de miliarde
Prin continue proteste și acțiuni în instanță, acest domeniu de activitate, uneori controversat, a reușit să iasă parțial din lockdown-ul cauzat de criza Corona. Prostituția din Germania generează, prin sine și industriile adiacente, profituri de miliarde de euro. Sindicatul Ver.di estimează că 14,5 miliarde de euro sunt generate, anual, în „industria felinarului roșu”.
Potrivit cifrelor de la Oficiul Federal de Statistică, la sfârșitul anului 2018 a fost înregistrat în Germania un număr de 32.800 de prostituate, în conformitate cu Legea germană pentru protecția prostituatelor. Aproape o cincime dintre prostituatele înregistrate aveau cetățenia germană. 35% din totalul acestora provin din Europa de Est.
Între prostituatele din Europa de Est care „produc” în Germania și în Austria se află și multe românce. Despre acestea am scris în mai multe dăți, pentru HotNews.ro. Unul dintre articole a fost despre procesul traficanților de prostituate din Romania „De 8,99 euro, o femeie, un cârnăcior, o bere„. Altul a fost “Spectaculosul caz Karina”, despre o româncă din Spania venita să se prostitueze în Germania și care a fost ucisă cu brutalitate. Iar în altul relatam despre “Românce plecate ca bucătărese în Germania, forțate să se prostitueze în bordeluri”.
Acestea sunt datele oficiale. Însă cele neoficiale arată altfel. Majoritatea estimărilor presupun că până la 400.000 de persoane se prostituează în Germania. Acest număr se bazează pe estimări pe orașe, deci este, probabil, cea mai bună aproximare. Alți observatori presupun existența a 200.000 de prostituate (inclusiv tineri și persoane transsexuale) în Germania – sau chiar până la 800.000. Oficial, nu există date despre numărul de clienți.
Imprevizibilitatea în business
„Cea mai mare problemă este că nu există un sfârșit previzibil”, spune Aurel Marx, un antreprenor care are un bordel la Berlin. El a dezvoltat în 2018 și o aplicație de smartphone, un puff-app, dorind să „revoluționeze această branșă“. Marea lui problemă este, ca și a altor antreprenori din varii domenii, lipsa de previzibilitate în condiții de pandemie.
„Nu pot face un plan de lichiditate“, spune el. „Te simți, ca om, total neputincios în această situație, iar cel mai deprimant lucru este că sunt unul dintre puținii operatori de bordel care, din convingere, s-a achitat cu adevărat de plata impozitelor, în ultimii ani. Pentru că, prin plata impozitelor, devin și eu parte a acestui stat constituțional.”
Lasă un comentariu