Liberalii arădeni susțin că nu au dorit politizarea protestelor

Liberalii arădeni susțin că nu au dorit politizarea protestelor

Liberalii Sergiu Bîlcea și Mihai Pașca s-au referit, într-o conferință de presă, la evenimentele petrecute în ultimele zile în țară și la ceea ce ar trebui să învețe clasa politică din ele.

„Arădenii trebuie să știe foarte clar care este punctul de vedere al parlamentarilor care îi reprezintă la București. Știm punctul de vedere al deputaților și senatorilor PNL, USR, respectiv UDMR, dar parlamentarii PSD de Arad nu au dat nici un fel de explicații despre felul cum se raportează la grațierea infractorilor și modificarea Codului Penal. Le cerem să țină cont de opinia arădenilor și să voteze împotriva acestor inițiative, să nu facă județul nostru de râs”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al PNL Arad.

Acesta afirmă că liberalii nu au dorit politizarea protestelor și că este admirabil cum oamenii au reacționat, cu atâta perseverență și hotărâre, din instinct civic. PNL își dorește ca protestul să rămână pașnic și atrage atenția PSD că orice eventualele contramanifestații pe care social-democrații le-ar organiza ar tensiona periculos situația din țară, a spus Sergiu Bîlcea. „Este un moment delicat, România are nevoie de solidaritate și unitate în jurul unui proiect de țară onest. Oamenii care au ieșit în stradă își doresc o Românie corectă, o Românie de viitor, cu politicieni care nu sunt pasibili de închisoare și nu au fost implicați în scandaluri de corupție. Noi am înțeles mesajul alegerilor din decembrie, le cerem și celor de la PSD să facă un efort, să înțeleagă și să respecte mesajul protestatarilor”, a declarat vicepreședintele PNL.

La rândul său, av. Mihai Pașca consideră că este aberantă ipoteza că sutele de mii de manifestanți ieșiți în stradă în ultimele zile ar fi făcut-o în urma unei manipulări: „Cred că toată lumea este convinsă de faptul că românii au ieșit în stradă împotriva unui gest de sfidare al politicienilor de la putere, și a atitudinii afișate de ei odată cu actul normativ pe care aceștia l-au promovat.  Sunt convins că la aceste proteste au ieșit oamenii care într-o proporție covârșitoare au înțeles ceea ce este scris în ordonanța de urgență privind codul penal și cel de procedură penală, oameni indignați și autentic revoltați de intențiile evidente acestui guvern. După o lună în care PSD a încercat să obțină bunăvoința populației cu fel și fel de măsuri, mai mult sau mai puțin sustenabile,  menite să creeze iluzia că acestui guvern îi pasă de bunăstarea oamenilor, actualul guvern și-a dat arama pe față dovedind că toate au fost doar pentru pregatirea unui climat în care sperau ca mârșăvia la care toți am fost martori să fie înghițită «la pachet». Fie că vorbim despre numărul impresionant de oameni ieșiți în stradă, un număr fără precedent în ultimii 27 de ani, fie că vorbim despre calitate lor, pentru că au protestat persoane din toate păturile sociale, toate acestea demonstrează un sentiment de revoltă a întregii societăți românești.  Am convingerea fermă că ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, mă refer la protestele sutelor de mii de români ieșiți în stradă, este cel mai mare câștig al democrației române de la Revoluție încoace.  Pentru că societatea românească a demonstrat, că pentru o cauză dreaptă,  are  capacitatea de a se coagula și de a recționa cu forța în fața unor guvernanți abuzivi. O asemenea reacție nu poate fi ignorată. Societatea nu este și nu va fi prizonieră unor politicieni pe care tot ea i-a trimis în fruntea țării. Cred că este o lecție pe care cu toții trebuie să o învățăm. Cred cu tărie, că de acum încolo, românii vor fi și trebuie să fie cel puțin la fel de vigilenti, pentru că putem fi siguri, că acest tip de comportament al coaliției de la putere nu va înceta.  Să nu credem că după aceste manifestații, acestia au renuntat. Din contră, vor încerca să continue cu acest comportament abuziv. De aceea este prudent ca societatea să mențină nivelul de vigilență la cote ridicate”

  1. Nu PSD-ul trebuie sa faca un efort sa inteleaga populatia ci voi.Nu ati inteles nimic la alegeri cand ati mers in fata cu aceleasi figuri detestate de aradeni. De aceea ati pierdut. Daca maine ar fi alegeri veti pierde din nou cu aceleasi figuri in fata.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.