Mai mulți liceeni chiulangii au fost prinși pe terasele unor localuri din centrul Aradului în timp ce ar fi trebuit să fie la ore.
Absenteismul școlar este în atenția polițiștilor arădeni, Biroul de Siguranță Școlară a demarat un plan de acțiune, la nivel județean, pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.
Astfel, în urma unor controale efectuate pe terasele mai multor localuri de pe Bulevardul Revoluției, din municipiu, au fost identificați, în această dimineață, 16 elevi de liceu care nu au putut justifica motivul pentru care nu se află la școală în perioada orelor de curs.
„Elevii au fost direcționați spre școli, urmând ca polițiștii să informeze Inspectoratul Școlar Județean Arad despre prezența acestora în localuri, în vederea luării măsurilor care se impun. Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, pentru prevenirea acestui comportament”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Judțean Arad.
Lasă un comentariu