Sute de elevi din școlile arădene au invadat zilele trecute sala sporturilor „Victoria” din Arad, pentru a participa la o nouă ediție a concursului interșcolar „Arad, mobilizează-te!”, informează prof. Gabriel Iazbinscky.
Anul acesta întrecerea a primit și un titlu sugestiv, „Finala finalistelor”, pentru că a fost într-adevăr o finală în care au participat patru finaliste din anii precedenți, dar și pentru că ediția de anul acesta a fost și ultima competiție în acest format.
La fel ca și în anii precedenți, sala sporturilor a fost colorată încă de dimineață, începând de la ora 9, când echipele și-au făcut apariția. În tribune, la ora 10, ora de start a comptiției, au întregit imaginea de sărbătoare și galeriile echipelor participante, care și ele au colorat competiția prin faptul că purtau tricouri de aceeași culoare cu coechipierii lor din teren.
Aproximativ 1000 de elevi, profesori și părinți au participat la eveniment, luptând cu toții pentru premiile puse în joc de organizatorul principal, Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură și Asociația „Mobilizează-te!”.
Concurenții au trecut în total prin șapte probe, care mai de care interesante prin faptul că acestea testau îndemânarea, viteza, coordonarea echipei. Probe precum, „Traversează mlaștina”, „Micul fotbalist”, „Pistolarii” „Trăiește sănătos cu Medlife Genesys” etc. au pus la grea încercare echipajele. A fost o mare luptă pentru punctele puse în joc, situația la vârful clasamentului schimbându-se aproape după fiecare probă.
În cele din urmă, învingătoare a ieșit echipa Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad, care anul trecut a pierdut la ultima probă titlul de campioană.
Iată și clasamentul final al ediție de anul acesta:
Locul 1: Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” – 50 puncte
Locul 2: Colegiul „Csiky Gergely” – 43 puncte
Locul 3: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” – 42,5 puncte
Locul 4: Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad – 37 puncte
Și dacă competiția a luat sfârșit zilele trecute, festivitatea de premiere va avea loc pe data de 16 mai 2015, într-un cadru festiv, în fața Primăriei Municipiului Arad, dată la care sunt invitați toți arădenii, cu mic, cu mare, pentru a participa la un alt eveniment important: „Aradul în mișcare!”, eveniment care dorește să inițieze o zi a sportului în Arad. Vor fi multe surprize, multe posibilități de a practica sportul, concursuri de role (îndemânare), tras la țintă cu pușca, mini golf etc. Și, în completare, pe lângă toate aceste evenimente, va fi premierea campionilor concursului „Arad, mobilizează-te!”.
Foto: Dora Munteanu
Oferta anului, acum pentru toti! De ce veti gasi din ce in ce mai des aceasta oferta de lucru? Pentru ca noi suntem cei mai seriosi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: adela.musca@yahoo.com