Liderii PSD Arad anunţă că a fost aprobată finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului

Liderii PSD Arad anunţă că a fost aprobată finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului

Cele două pasaje de pe centura Aradului au fost cuprinse, oficial, în bugetul CNADNR pentru 2014. Bugetul a fost aprobat, miercuri, în şedinţa de guvern. Finanţarea este asigurată pentru ambele pasaje şi a fost dat ordin de începere a lucrărilor pentru unul dintre acestea.
„Este o încununare a eforturilor noastre, împreună cu colegii mei Flavius Măduţa şi secretarul de stat Alexandra Braica am făcut numeroase demersuri pentru reluarea finanţării pasajelor. De mai bine de un an, noi ne-am asumat acest obiectiv, alţi politicieni şi-au făcut din această problemă o temă politică. Mă bucur că s-a acordat finanţarea şi vor începe curând lucrările. Cred că arădenii pot să vadă acum cine este serios şi cine nu este serios în problema pasajelor. Aşteptăm ca primarul Falcă să schimbe textul de pe panourile publicitare legate de pasaje. Îi sugerăm textul – aceste pasaje au fost abandonate de guvernarea PDL şi finanţate de guvernarea PSD”, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă deputatul Dorel Căprar.
„Am anunţat încă de anul trecut că finanţarea pasajelor este cuprinsă în bugetul CNADNR pentru 2014. La fiecare demers pe care l-am făcut – declaraţie politică, întrebare, discuţii informale cu primul ministru Victor Ponta şi cu ministrul Dan Şova – am primit asigurări în acest sens. Iată că cetăţenii Aradului se bucură de respect din partea Guvernării PSD. Demonstrăm în acest fel că sunt importante priorităţile cetăţenilor, nu criteriile politicianiste. Nu în ultimul rând, am demonstrat că avem un cuvânt de spus la Bucureşti, putem să rezolvăm probleme care ţin de sfera noastră de competenţă”, a afirmat deputatul Flavius Măduţa.

  1. Nu v-ati facut decat datoria. Ce tot va laudati atat?! Sa le vedem facute, nu tot povesti!

    Raspunde
  2. Oricum nu va cred … doar vin alegerile europarlamentare si prostii trebuie prostiti.

    Raspunde
  3. Asteptati sa vedeti nu va dati cu parerea fara sa aveti fundament in ceea ce spuneti.Eu cred ca D-nul Dorel Caprar si Flavius Maduta alaturi de Alexandra Braica vor face treaba pt Arad.Haideti sa ii lasam sa munceasca.Felicitari pt pasaje si tineti-o tot asa!

    Raspunde
  4. Dorele ne mai minti mult ma?

    Raspunde
  5. „am demonstrat că avem un cuvânt de spus la Bucureşti” da , si ala e : Sa traiti sefu ! In rest niste NULITATI !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.