Liga Studenților Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad păstrează tradiția şi s-a alăturat Maratonului Vaccinării „2.0” la Primăria Arad.
Vaccinarea este una dintre cele mai sigure şi eficiente arme împotriva Covid-19, iar LSUVVG susține şi încurajează imunizarea populației prin vaccin. Iar pentru studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş ” din Arad este o onoare să se alăture medicilor, asistenţilor şi voluntarilor la maratonul vaccinării. La fel cum s-a întâmplat şi în luna martie, la prima acţiune de acest gen, când 20 de studenți şi 11 medici rezidenți au fost coordonați de către Arnold Marchiş, preşedintele LSUVVG. Acesta a precizat: „Dorim să fim o societate europeană, modernă şi un model de bune practici pentru orice administrație. Implicarea studenților în activitățile urbei sunt cu adevărat o valoare, dorim ca spiritul tânăr şi energia noastră să vibreze necontenit. Mulțumim pentru susținere doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci şi organizatorilor pentru invitație, partenerii noștri Primăria Arad, DSP Arad şi Crucea Roșie”.
Echipa de studenţi voluntari ai UVVG a oferit sprijin în buna derulare a activităților Maratonului Vaccinării „2.0”, măsurând tensiunea arterială şi temperatura pacienților. Coordonaţi de Jacqueline Bellinger, studentă la Medicină Generală, anul 5, şi secretar general la Liga Studenților UVVG, care a punctat: „Doresc să mulțumesc tuturor studenților implicați pentru efortul umanitar depus şi dorinţa de a veni în sprijinul semenilor şi a comunităţii arădene”.
Lasă un comentariu