Liviu Dragnea, CONDAMNAT la un an de închisoare cu suspendare pentru FRAUDAREA REFERENDUMULUI

Liviu Dragnea, CONDAMNAT la un an de închisoare cu suspendare pentru FRAUDAREA REFERENDUMULUI

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, vineri dimineaţă, la un an de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de 3 ani, în dosarul Referendumului din 2012. Actualul ministru al Dezvoltării Regionale este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat pentru demiterea președintelui Traian Băsescu în 2012. DNA ceruse închisoare cu executare pentru ministrul Dezvoltării Regionale, însă nu a menţionat şi cuantumul pedepsei.

Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată.

Judecătorii de la ICCJ au amânat săptămâna trecută luarea unei decizii în cazul lui Liviu Dragnea, acesta fiind acuzat de fraudarea referendumului din iulie 2012, privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Dragnea este acuzat de DNA că, în calitate de secretar general al PSD, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru PSD, anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor anticorupţie, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Preşedintele executiv al PSD a spus în repetate rânduri că el nu a comis nicio infracţiune chemând oamenii să vină la referendum în ziua votului.

„Dacă va fi considerată infracţiune, atunci înseamnă că nimeni nu va mai putea să facă campanie electorală în România, deci va fi foarte bine pentru democraţie, între ghilimele”, a subliniat Dragnea.

UPDATE/

După ce a fost condamnat în dosarul Referendumului, Liviu Dragnea şi-a dat demisia, vineri, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi din toate funcţiile deţinute în PSD.

Acesta a precizat că respectă decizia instanţei, dar că se consideră în continuare nevinovat.

Premierul Victor Ponta a anunţat că a luat act de demisa lui Liviu Dragnea şi că noul ministru al Dezvoltării Regionale va fi nominalizat după ce va discuta cu preşedintele Klaus Iohannis.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.