Locuitorii comunei Hășmaș vor comunica cu primăria de la distanță, printr-o aplicație smart

Locuitorii comunei Hășmaș vor comunica cu primăria de la distanță, printr-o aplicație smart

Comuna Hășmas face noi pași spre digitalizare, punând la dispoziția locuitorilor o aplicație smart ce le va fi foarte utilă.

Începând din această lună administrația locală pune la dispoziția celor 1.230  de locuitori o aplicație mobilă prin care cetățenii se pot implica în soluționarea problemelor la nivel de comunitate și pot sesiza problemele pe care le întâmpină.

Aplicația CityHealth este oferită gratuit de către Primăria  comunei Hasmas , iar cu ajutorul acesteia, locuitorii pot transmite rapid sesizări, au acces la informații de maxim interes, sunt la curent cu ultimele noutăți, sunt conectați la dezvoltarea orașului și implicați direct în acest proces.

La rândul lor, reprezentanții administrației publice vor putea informa cetățenii în timp real cu privire la evenimente, acțiuni sau situații de interes public și trimite atenționări în caz de situații de urgență, pentru a lua măsuri imediate.

Aplicația mobilă poate fi descărcată gratuit și utilizata simplu, pe orice smartphone cu conexiune internet.

„Trăim într-o lume mereu în schimbare.dar și intr-o lume în care dialogul față în față dintre noi cetățenii și conducătorii noștri devine din ce în ce mai rar! În calitate de primar al comunei Hășmaș caut să suplinesc această lipsă a dialogului tradițional cu cetățenii, apelând la soluții noi, moderne. Comunicarea digitală este o cale pentru o comunicare rapidă și eficientă între cetățeni și aleșii locali. Platforma Cityhealth vine ca un ajutor prețios pentru împlinirea acestui deziderat. În curind cetățenii comunei Hășmaș vor putea sesiza problemele apărute în viața lor, în viața comunității lor folosind platforma Cityhealth”, afirmă primarul comunei Hășmaș Cornel Popa.

CityHealth permite e-guvernanța la nivelul localității și este compusă dintr-un panou web de control pentru primărie și aplicații mobile Android/iOS puse la dispoziție gratuit pentru cetățeni.

Soluția este dezvoltată, furnizată și implementată de LIFE IS HARD|Work Soft, companie de tehnologie listată la BVB, piața AeRo.

„Compania noastră este foarte implicată în dezvoltarea de aplicaţii şi tehnologii Smart City. Mare parte din aceste soluţii şi tehnologii le oferim într-un mod simplu de accesat și folosit administrațiilor locale, pentru că aşa înţelegem sa ne implicăm activ în viaţa comunităţii în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea. Ne-am propus un proiect ambițios: sa digitalizam România prin comunităţile locale, iar în acest demers dorim să atragem cât mai multe companii de tehnologie şi cât mai multe administraţii locale”, precizează Anca Goron, coordonatorul platformei.

„Reuşita unui proiect Smart City depinde în primul rând pe lângă pregătirea unor aplicaţii digitale, deschiderea cetăţenilor spre schimbare, spre folosirea tehnologiei, pentru a contribui la o îmbunătățire a calității vieții lor de zi cu zi. Și ne bucurăm de interes în această zonă din partea comunităţii şi autorităţilor locale”, subliniază Andrei Ploscar, specialist produse Smart City.

Ce cuprinde CityHealth

Platforma de e-administrare pune la dispoziția utilizatorilor săi:

1. Un modul de consultare publică a cetățenilor (sondare) pe probleme de interes local, asigurând un nivel ridicat de transparență, corectitudine și implicare civică în bunul mers al urbei. Funcționalitatea reprezintă un barometru comunitar ce permite o înțelegere ampla asupra nevoilor, nemulțumirilor și așteptărilor cetățenilor în acest timpuri de criza, dar și pe viitor. Se prezinta o imagine clara asupra aspectelor prioritare când vine vorba de investiții, proiecte, acțiuni și evenimente. Cetățenii vor putea răspunde la sondajele inițiate de primărie prin intermediul aplicației mobile.

2. Un modul de raportare a problemelor și comunicare cu cetățenii: din momentul în care un cetățean a descărcat si instalat aplicația CityHealth pe telefonul mobil,  acesta are opțiunea de a se înregistra cu o adresa de email și parola sau direct cu contul de Facebook, iar după selectarea Mun. Râșnov ca localitate de reședință, va putea trimite în mai puțin de un minut raportări legate de orice probleme din oraș care afectează activitatea dansului și a altor cetățeni in mod direct sau indirect. Reprezentanții Administrației Publice vor primi instant aceste raportări si le vor răspunde în cel mai scurt timp cu putință direct pe telefonul mobil al persoanei care a semnalat problema, fără a fi nevoie de trimiterea unei înștiințări prin posta sau de deplasarea cetățeanului la Primărie. Cetățenii pot fi la curent cu statusul sesizării lor, ce acțiuni s-au depus pentru rezolvare  și care este cursul finalizării acestora.

3. Un modul de informare publică a cetățenilor (informări și avertizări) pe probleme de interes local, asigurând un nivel ridicat de transparență, corectitudine și implicare civică în bunul mers al urbei. Funcționalitatea reprezintă un barometru comunitar ce permite o înțelegere ampla asupra nevoilor, nemulțumirilor și așteptărilor cetățenilor în acest timpuri de criza, dar și pe viitor. Cetățenii vor putea primi informări și atenționări în forma unor notificări venite prin  intermediul aplicației mobile.

Despre CityHealth.io

Platforma CityHealth face parte dintr-un pachet de soluții pentru comunități ale viitorului cu adevărat conectate, sigure și inteligențe. Această facilitează implicarea directă a cetățenilor alături de administrația locală la găsirea de soluții în timp real la problemele locuitorilor. Aplicația CityHealth este utilizată în mod activ în peste 40 de locălități în România și în afară. Soluția reprezintă rezultatul eforturilor companiei Life is Hard SA în crearea unui ecosistem inteligent de soluții conectate, configurabile pentru nevoile comunității.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.