Un zbor al companiei aeriene Cathay Pacific a fost amânat, sâmbătă seara, după ce asupra pilotului au fost descoperite mai multe arme albe.
Avionul urma să plece de pe aeroportul Heathrow (Londra) la Hong Kong, cu 262 de pasageri la bord.
Zborul companiei a fost, însă, amânat după ce a avut loc un „incident care implică personalul”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a companiei, potrivit The Guardian.
Poliţia metropolitană a precizat că a fost solicitată într-o zonă unde este verificat personalul în aeroport şi a găsit un membru al unui echipaj de zbor care avea asupra sa mai multe cuțite.
„Poliţiştii au participat la percheziţie şi după aceea au arestat o persoană sub suspiciunea de posesie a unei arme ofensive într-un loc public şi posesia unui cuţit/obiect ascuţit într-un loc public. Bărbatul a fost reţinut şi dus la o staţie locală de poliţie, de unde a fost eliberat pe cauţiune. El se va întoarce în arest la jumătatea lui mai şi vor continua investigaţiile”, potrivit polițiștilor englezi.
Zborul a fost reprogramat pentru a doua zi, iar compania aeriană a anunţat că face verificări. Niciunul dintre pasageri sau dintre membrii echipajului nu s-a aflat în niciun moment în pericol, a precizat compania aeriană Cathay Pacific.
Foto: standard.co.uk
Lasă un comentariu