Lucrările de extindere a Unității de Primire Urgențe, finalizate înainte de termen

Lucrările de extindere a Unității de Primire Urgențe, finalizate înainte de termen

Lucrările de extindere a Unității de Primire Urgențe vor fi finalizate înainte de termen.

Consiliul Județean Arad anunță că lucrările de extindere a Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sunt foarte avansate și vor fi gata înainte de termen. În prezent, pereții sunt ridicați, spațiul este deja compartimentat și urmează să se lucreze la acoperișul tip terasă, urmând apoi finisajele și instalațiile. Noul corp de clădire va avea un demisol parțial (123 m.p.) și parter (378 m.p.), întreaga suprafață construită fiind de 501 m.p.

„Sistemul de sănătate și spitalele Aradului reprezintă o prioritate pentru noi. Unitatea de Primire Urgențe este cu atât mai importantă cu cât aici ajung prima dată majoritatea pacienților. Extinderea UPU a fost de o necesitate absolută, pentru a face față cerințelor din tot județul, iar faptul că lucrarea va fi gata înainte de termenul prevăzut în contract nu poate decât să ne bucure. Urmează să dotăm acest nou spațiu cu un computer tomograf și un ecograf cu funcții cardio, care se adaugă la aparatul radiologic, care a fost deja achiziționat”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Odată cu acest proiect se vor reduce timpii de așteptare, diagnostic și intervenție, ceea ce poate duce la salvarea de vieți. Valoarea contractului de lucrări este 5.400.000 lei, iar durata de execuție este 12 luni, cu finalitate în primăvara anului viitor, dar constructorul a estimat că va termina lucrarea încă din acest an.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.