Mădălina Ghenea nu a ascuns niciodată faptul că-şi doreşte mulţi copii, dacă se poate chiar zece, ai ei sau adoptaţi. Ba chiar a avut ocazia să exerseze rolul de mamă într-un film. În urmă cu aproape doi ani, cu ocazia unei vizite în Haiti, olteanca a rămas profund impresionată de viaţa pe care o duc copiii de acolo. Un băieţel, i-a atras atenţia în mod deosebit.
Ea l-a îndrăgit atât de tare pe bebeluş, încât a decis să-l ajute cu tot ceea ce poate, astfel că, anul trecut, vedeta l-a adoptat la distanță pe micuțul Nor, iar de câteva luni olteanca a devenit mama lui cu acte în regulă.
Și până acum, Mădălina a fost pentru micuț ca o a doua mamă, căci i-a trimis bani, cadouri şi tot ceea ce avea acesta nevoie. Pentru că a prins drag de el, modelul nu s-a lăsat, însă, până nu l-a adoptat cu acte pe micuţ. Iar acest lucru s-a întâmplat în urmă cu câteva luni. Acum, românca îl poate lua pe Nor la ea acasă sau chiar în vacanţe.
Acest pas a adus cu sine şi o serie de schimbări pe plan profesional, căci fosta iubită a lui Gerard Butler a început să refuze mai multe joburi, spunând că este ocupată cu băieţelul ei. Contactată pe marginea acestui subiect, mama actriţei nu a negat, dar nici nu a dat vreun amănunt.
După ce olteanca a rupt relația cu actorul Gerard Butler, acesta pare că preferă să se cufunde în muncă şi acceptă orice i se oferă.
Mai nou, timp de un an, el va fi imaginea unui parfum destinat bărbaților. Conform presei din America, onorariul primit de Butler ar fi de numai 1,5 milioane de dolari.
Foto: Facebook
Lasă un comentariu