Magazinele Enel din judeţul Arad vor fi închise luni, 24 ianuarie

Magazinele Enel din judeţul Arad vor fi închise luni, 24 ianuarie

Magazinele Enel din judeţele Arad, Caraş – Severin, Hunedoara și Timiș vor fi închise luni, 24 ianuarie, zi liberă legală.

Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru transmiterea indexului. În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit: De luni până vineri, între 8 – 16. Excepție face magazinul Enel din Iulius Mall Timișoara ce are următorul program: de luni până vineri, de la 10 la 18, iar sâmbăta, de la 10 la 14.

Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online.

Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.

Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit  0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.

Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaz, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Gaz Est, Gazmir , Premier Energy sau  Progaz P&D   (între 22 și 26 ale fiecărei luni). De asemenea, indexul pentru consumul de gaze naturale poate fi transmis și prin aplicația My Enel, dacă distribuitorul este una  dintre cele  șase companii menționate mai sus.

Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021.9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040.372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8 – 20; Sâmbătă: 8 – 13. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.