Patru persoane, bănuite de furturi de și din case de bani și seifuri, au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale din Arad, în cadrul unui dosar penal de furt calificat.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad, sub coodonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în aplicare, astăzi, șase mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Arad și Timișoara.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 24/25 septembrie, gruparea infracțională, formată din 5 persoane, ar fi acționat în municipiul Arad. Aceștia ar fi pătruns, prin ruperea butucului de la ușa de acces,într-o sală de jocuri, iar, cu ajutorul unor unelte și instrumente, ar fi distrus pultul în care era încastrat seiful sălii de jocuri. Ulterior, ar fi sustras seiful și 21.000 de lei.
De asemenea, în perioada 7 septembrie– 8 octombrie 2020, ar mai fi comis încă două furturi calificate, cu același mod de operare, tot din săli de jocuri de noroc, în municipiului Arad. Totodată, ar fi comis un furt calificat în incinta unei pensiuni din Drobeta Turnu-Severin, de unde ar fi sustras un seif metalic, cu suma de 40.000 de lei.
Polițiștii au desfășurat, în această dimineață, 6 percheziții, la domiciliile a 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, din municipiul Timișoara și la o femeie, de 30 de ani, din municipiul Arad. În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizați 7.000 de lei, 650 de euro, 2 autoturisme, instrumente de forțare a ușilor metalice, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.
„Cercetările sunt continuate, în vederea recuperării întregului prejudiciu. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu