Consiliile comunitare consultative trebuie constituite în fiecare localitate, după cum prevede legislația care vizează autonomia administraţiei publice locale. Rolul acestor structuri este de soluţionare a cazurilor cu risc ridicat de marginalizare sau dificultate şi de a răspunde nevoilor globale ale respectivei comunităţi.
Decizia de reactivare a Consiliilor Comunitare Consultative în județul Arad aparține vicepreședintelui Consiliului Județean Arad Claudia Boghicevici. „Constat că din totalul celor 78 de primării din județul Arad, la ora actuală, doar opt dintre acestea nu au constituit Consilii Comunitare Consultative. Consiliul Judeţean Arad, împreună cu DGASPC, va acorda sprijin şi celorlalte primării care nu au înfiinţat încă aceste consilii până când la nivelul județului va funcționa o rețea capabilă să susțină persoanele aflate în dificultate, indiferent că este vorba despre copii sau vârstnici aflați în situații de vulnerabilitate”, a declarat Claudia Boghicevici.
Erika Stark, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad, precizează că „în cursul anului trecut s-au transmis solicitări către primării pentru ca acestea să înfiinţeze sau, în unele situații, să reactiveze aceste consilii comunitare consultative, am venit şi în întâmpinarea primarilor oferind consiliere de specialitate şi asistenţă tehnică. Acest lucru este valabil şi în continuare și urmărim ca toate primăriile să înființeze CCC-uri, iar acestea să își dovedească eficiența prin identificarea problemelor din comunitate și a soluțiilor care să schimbe viața celor aflați în situații de dificultate.„
Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, întăreşte ideea de constituire a acestor consilii comunitare, de importanţă şi rolul pe care acestea îl au la nivelul fiecărei comunităţii locale. Consiliile comunitare se înfiinţează fie prin hotărâre de consiliu local, fie prin dispoziţia primarului. Aceste consilii pot fi constituite din minim cinci membri, în funcţie de numărul locuitorilor dintr-o localitate. Deocamdată legea prevede că aceste consilii comunitare de consultanţă se înfiinţează şi funcţionează pe bază de voluntariat, ceea ce face ca în unele zone din județ gradul de implicare a factorilor de decizie să fie încă redus.
asa si ce anume se rezolva cu asta….atatea comisii si comitzii ,bune de…nimic …aiureli ,timp pierdut si lipsa de credibilitate ,nici un fel de efecte benefice ,doar o noua portitza de a se ascunde vinovatiile si de a prelungi la infinit si fara rezultate …eventualele anchete si verificari…cata golanie si lipsa de responsabilitate….