Managerul Filarmonicii Arad, acuzat de ABUZ în serviciu și HĂRȚUIRE. Metoda DISPERATĂ prin care a fost aprobată EVALUAREA acestuia

Managerul Filarmonicii Arad, acuzat de ABUZ în serviciu și HĂRȚUIRE. Metoda DISPERATĂ prin care a fost aprobată EVALUAREA acestuia

Angajații de la Filarmonica Arad au atras atenția deja de mult timp asupra problemelor din conducerea instituției. Managerul Doru Orban este acuzat de abuzuri, cheltuieli nejustificate și hărțuire.

Proiectul de hotărâre privind validarea evaluării managementului de la Filarmonica Arad a fost supus la vot în repetate rânduri în cadrul ședințelor Consiliului Local Municipal, însă consilierii, fiind informați cu privire la aceste probleme, s-au abținut de la vot.

În cadrul ședinței ordinare din data de 22 februarie proiectul a fost, într-un final aprobat, însă pentru a ieși numărul de voturi, a fost nevoie ca Decebal Fordon, consilierul local liberal care a fost implicat în accidentul grav pe drumul dintre Șiclău și Socodor, să voteze de pe patul de spital, prin Zoom.

Managerul Doru Orban a participat la ședința CLM, însă s-a abținut de la orice fel de declarații.

În urma acestei situații, Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica Arad ( S.A.I.F.Arad) doreşte să aducă unele precizări.

De mai multă vreme S.A.I.F.Arad a atenţionat CLM Arad despre situaţia din Filarmonică, prin diverse sesizări, în care se atrăgea atenţia asupra abuzurilor din instituţie şi asupra cheltuielilor enorme şi nejustificate. Deşi cu un număr de angajaţi pe jumătate faţă de alte filarmonici ( Timişoara sau Cluj), managerul a reuşit contraperformanţa să cheltuie de două ori mai multe fonduri. Această situaţie a determinat o parte din aleşii locali să nu îşi asume răspunderea pentru validarea rezultatului evaluării managementului, spun cei de la S.A.I.F. Arad.

Acelaşi manager a fost sancţionat printr-o sentinţă definitivă pentru abuz în serviciu şi hărţuire şi obligat la plata unor daune morale substanţiale. Falsificarea unor documente a dus la imposibilitatea semnării Contractului Colectiv de Muncă şi a Regulamentului Intern, documente esenţiale pentru funcţionarea normală a instituţiei.

„Teama reprezentanţilor primăriei de a plăti nişte salarii retroactiv este nejustificată faţă de acordul dat managerului să cheltuie nişte sume colosale. Amintind despre viciile de procedură reprezentanţii primăriei au uitat de atribuţia principală pe care o au în verificarea modului cum este cheltuit banul public. Prevederile  legale dau dreptul ordonatorului principal de credite să suspende oricând mandatul managerial. Pentru asta este însa nevoie ca reprezentanţii să îşi dorească să vadă realitatea din filarmonică”, declară reprezentanții sindicatului.

În cadrul şedinţei precedente a CLM, Levente Bognar, consilier local al UDMR, a propus scoaterea subiectului de pe ordinea de zi şi constituirea unei comisii de audit care să verifice situaţia cheltuirii fondurilor de la Filarmonica Arad. Documentul rezultat în urma auditului a fost secretizat şi prezentat consilierilor doar înainte de şedinţa din data de 22.02.2021. Credem că dacă rezultatul este aşa de bun cum spun reprezentanţii primariei, acest document ar trebui prezentat public pentru ca toţi arădenii să înţeleagă de ce este atât de necesară menţinerea managerului pe post”, afirmă cei de la S.A.I.F. Arad.

 

 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.