sau cum să-ți construiești o identitate națională din cel mai solid material disponibil: golurile din cărțile de istorie
Dacii sunt pentru identitatea națională română ce este LinkedIn-ul pentru CV-uri: o platformă perfectă pentru exagerări creative și competențe neverificabile. „Expert în rezistență anti-imperială și manufactură de căciuli din lână” – pus la Skills & Endorsements.
Obsesia dacică este condimentul esențial din rețeta identitară a României, echivalentul istoric al unui selfie bine editat – doar că în loc de filtre Instagram, folosim mituri, simboluri și un strop de paranoia naționalistă. Dacii sunt pentru români ce sunt unicornii pentru adolescenții visători: o combinație între idealism magic și o realitate care nu prea a existat.
Episodul „De ce tocmai dacii?” De ce nu? În fond, dacii sunt narativul perfect. Un fel de CV istoric bine aranjat. În ciorba istorică multietnică dacii sunt noodles-ii care dau textură. Restul sunt doar legume fierbinți și apă cu sare. Cât despre romani, maghiari, cumani, tătari, bulgari, turci, sași, secui sau greci – e ca și cum ai recunoaște că sosul tău e din conservă: nimeni nu vrea să audă asta. E mai mișto să te lauzi că l-ai făcut tu de la zero, cu rețeta Burebista-Gluten Free.
Fascinant e că, într-un teritoriu care a fost mai traversat decât holul unei gări, am ales să ne identificăm tocmai cu cei care au lăsat cele mai puține dovezi scrise. Din punct de vedere psihiatric, suferim de ceea ce specialiștii ar numi „Sindromul Strămoșului Convenabil” – tendința de a-ți alege din arborele genealogic fix acele neamuri sau strămoși care nu pot să apară la masa de Crăciun să te contrazică.
Politicianul nostru folosește dacii ca pe un fel de joker universal în jocul de cărți al discursului public. O problemă cu economia? Dacii nu ar fi vrut în UE și ar fi trimis acasă FMI-ul, iar pe NATO i-ar fi pus să-i plătească tribut! Criză energetică? Dacii foloseau energie verde (focul sacru)! Corupție? Decebal avea toleranță zero la șpăgi (cu excepția tributului către romani, dar aia era „cooperare strategică”).
În timp ce ne lăudăm cu „puritatea dacică”, ADN-ul nostru seamănă mai degrabă cu playlist-ul unui DJ eclectic la 3 dimineața: un mash-up amețitor de influențe: puțin din triburile A, mult din imperiile B, și niște remix-uri neașteptate din popoarele migratoare care au văzut spațiul Carpato-Danubiano-Pontic ca pe un Airbnb istoric – numai bun pentru un city break prelungit (dacă am fi întemeiat noi orașe pe vremea aia, pe aici, nu sașii, maghiarii și alții de la care nu ne revendicăm).
Poate că adevărata comoară nu sunt dacii în sine, ci prietenii pe care i-am fi făcut pe drumul istoriei. Sau poate că adevărata bogăție e capacitatea noastră de a transforma orice vid istoric într-un întreg univers mitologic. E ca și cum am fi inventat blockchain-ul identitar – cu cât e mai neclar, cu atât are mai multă valoare!
Dacă tot vrem să fim mândri de ceva, poate ar trebui să sărbătorim faptul că suntem experții mondiali în supraviețuire culturală prin adaptare. Suntem ca acel coleg de liceu care știa să se împrietenească cu toată lumea și cumva reușea să fie invitat la toate petrecerile, indiferent de gașca organizatoare. Până la urmă, poate că cea mai dacică trăsătură a noastră e exact această abilitate de a ne reinventa narativul național la fiecare generație. Decebal ar fi mândru. Sau dacă nu, din fericire pentru noi, nu poate să posteze un review pe Tripadvisor-ul istoriei române.
Imagine de Laurențiu Mihai Badea de la Pixabay
Lasă un comentariu