Maratonul vaccinării este organizat de Primăria Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad și va începe vineri, 29 octombrie.
În perioada 29 – 31 octombrie 2021, în municipiu, la inițiativa Primăriei Arad și a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad va fi organizată o nouă ediție a Maratonului vaccinării. Timp de trei zile, holul Palatului Administrativ va fi transformat într-un centru temporar de vaccinare, destinat imunizării, fără planificare prealabilă, cu serurile Pfizer și Johnson&Johnson. Maratonul vaccinării va începe vineri, 29 octombrie, la ora 15. Atât sâmbătă cât și duminică imunizările vor fi făcute în intervalul orar 8 – 20.
Centru de vaccinare în piața Obor
De la sfârșitul acestei săptămâni, un nou centru de vaccinare va deveni operațional în municipiul Arad, mai exact în Piața Obor, în incinta sediului administrativ al SC TOP SA. Acesta va fi deschis în fiecare sâmbătă și duminică între orele 8 – 16.
„Am luat hotărârea să deschidem încă un centru de vaccinare în municipiu, într-o locație căutată mai ales la final de săptămână. Încercăm să accesibilizăm și mai mult centrele de vaccinare astfel încât imunizarea să fie la îndemâna tuturor. La fel ca și în cazul celorlalte centre de vaccinare, nu este nevoie decât de carte de identitate, fără să fie necesară o programare prealabilă. Serurile folosite sunt Pfizer și Johnson&Johnson”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.
Aceasta este încă o măsură pe care Primăria Arad împreună cu DSP Arad o iau pentru a veni în sprijinul celor care doresc să se vaccineze, asta după ce începând de săptămâna trecută toate centrele de vaccinare din municipiu au devenit operaționale câte 12 ore, zilnic.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu