Marcela Iovi: „Întotdeauna am simţit că muzica e pentru mine”

Marcela Iovi: „Întotdeauna am simţit că muzica e pentru mine”

Şcoala Populară de Arte a Centrului Cultural Judeţean Arad are foarte mulţi tineri talentaţi, drept pentru care reprezentanții instituției au decis să-i prezinte publicului. În articolul de astăzi, veți putea afla mai multe despre Marcela Melania Iovi care este elevă a Liceului Teoretic Periam din judeţul Timiş, în clasa a X-a, şi, începând din acest an, studiază chitara la Şcoala Populară de Arte a Centrului Cultural Judeţean Arad.

Marcela a început să studieze muzica în urmă cu doi ani şi, de atunci, repetă zilnic, minimum o oră, pe cont propriu. Pentru că doreşte să se perfecţioneze, o dată pe săptămână ia lecţii de chitară şi teorie la Şcoala Populară de Arte a Centrului Cultural Judeţean Arad şi, de două ori pe săptămână, frecventează cursurile de Canto de la Palatul Copiilor.

În acest an a participat la preselecţiile concursului X Factor, cu melodia Despacito care, din păcate, nu a trecut în etapa următoare dar a fost experienţă din care, spune Marcela „am putut învăţa câte ceva şi care, cu siguranţă, îmi va rămâne în memorie. Mereu am considerat aceste concursuri o bună oportunitate de afirmare şi o rampă de lansare pentru multi artişti la început de drum. M-am gândit ca voi ajunge cândva la astfel de emisiuni, dar nu am crezut că atât de devreme”.

Deşi nu a obţinut voturile necesare pentru a merge mai departe, prestaţia Marcelei primind un singur „DA”, din partea lui Horia Brenciu, tânăra spune că a primit sfaturi bune de la cei patru juraţi, care o vor ajuta să îşi îmbunătăţească tehnica pe viitor: „Au făcut remarci destul de bune în legătură cu prestaţia mea. Nu mi-a fost frică de niciunul dintre juraţi şi mă bucur că am avut ocazia să o cunosc pe Delia. Mi-am dorit asta foarte mult”.

Marcela Melania Iovi nu e străină de concursuri, de-a lungul timpului participând la mai multe competiţii muzicale din Arad, Timişoara, Oradea şi chiar Bulgaria, unde a obţinut locul al II-lea.

În ceea ce priveşte timpul liber, tânăra mărturiseşte că îl dedică tot muzicii: „Îmi caut melodii noi, compun. Niciodată nu am luat muzica doar ca pe un hobby. Simt că nu aş putea să fac altceva, îmi doresc foarte mult o carieră în acest domeniu şi sper să reuşesc. Întotdeauna am simţit că muzica e pentru mine”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.