Marin Lupaş: Primăria şi CET trebuiau să ştie care este noul preţ al Gigacaloriei!

Marin Lupaş: Primăria şi CET trebuiau să ştie care este noul preţ al Gigacaloriei!

PSD Arad s-a adresat ANRE pentru a obţine un punct de vedere cu privire la decizia de majorare a preţului de producţie în cazul Gigacaloriei.

„Consilierii municipali şi opinia publică nu au avut acces la un punct de vedere al ANRE, aşa cum probabil era normal. Am adresat o solicitare ANRE şi am primit un punct de vedere care de altfel a fost transmis şi mass-media. Din acest punct de vedere se desprind foarte clar două concluzii. 1. Preţul Gigacaloriei a fost stabilit pe criterii obiective, având în vedere legislaţia în vigoare. Asta înseamnă că atât CET cât şi Primăria trebuiau să ştie care va fi noul preţ după trecerea producţiei pe gaz. Ambele instituţii trebuie acum să explice de ce au dat asigurări arădenilor că, după trecerea pe gaz preţul de producţie nu se va modifica. 2. CET Arad a primit în ultima perioadă un sprijin consistent din partea Guvernului sume importante de bani, mult mai mari decât în timpul guvernării PDL. Dorim să explicăm aceste lucruri foarte clar, pe un subiect care trebuie discutat cu calm şi cu competenţă, nu cu dorinţa de a urmări o serie de obiective politice. Nu credem că este normal ca administraţia locală şi conducerea CET să se ascundă în spatele unor dispute politice, când în joc este o problemă extrem de gravă”, a declarat consilierul municipal Marin Lupaş.

Mai jos redăm integral punctul de vedere al ANRE:

Punct de vedere DGEPTDFE referitor la evoluția prețurilor reglementate pentru energia termică produsă de SC CET Arad SA

În conformitate cu HG nr. 1215/2009 prin care se instituie un ajutor de stat sub forma unei scheme de sprijin de promovare a cogenerării de înaltă eficiență în România, producătorii de energie electrică și termică în cogenerare beneficiază în perioada 2011-2023 de un bonus de cogenerare pentru fiecare unitate de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrată în rețelele electrice ale SEN.

Astfel, în perioada aprilie 2011-decembrie 2014 SC CET Arad SA a beneficiat de următoarele sume acordate cu titlu de bonus (ajutor de stat):

– 2011 – 14,59 mil. lei;

– 2012 – 27,88 mil. lei;

– 2013 – 24,67 mil. lei;

– 2014 – 31,52 mil lei.

În total, ajutorul de stat încasat pe primii patru ani ai schemei de sprijin de SC CET Arad şi plătit de toţi consumatorii finali de energie electrica din România prin componenta „bonus de cogenerare” din factură are valoarea de 98,66mil. lei (aprox. 22,4 mil euro).

În conformitate cu art. 9 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autoritaţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completǎri prin Legea nr. 160/2012, ANRE aprobă preţurile reglementate de vânzare-cumpărare a energiei termice produse în cogenerare de înaltă eficienţă ce beneficiază de scheme de sprijin instituite la nivel naţional, precum şi preţurile pentru energia termică produsă în centrale de cogenerare, destinată sistemului de alimentare centralizată cu energie termică – SACET.

Prin Decizia ANRE nr. 2821 din 17.12.2014 au fost aprobate prețurile reglementate pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015 din centrala de cogenerare aparţinând S.C. CET Arad S.A. la următorul nivel:

  1. a) 135,97 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumului populaţiei;
  2. b) 161,66 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici.

Conform art. 49 și art. 6 alin.(2) din Ordinul ANRE nr. 3/2010 privind aprobarea Metodologiei de stabilire şi ajustare a preţurilor pentru energia electrică şi termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, cu modificările și completările ulterioare, prețurile reglementate pentru energia termică produsă și livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin se stabilesc pe baza prețurilor de referință, determinate pentru centrale echivalente de producere a energiei termice, funcționând cu combustibilul majoritar solid, gaze din rețeaua de transport sau din reteaua de distribuție.

Determinarea prețurilor de referință se realizează conform prevederilor articolelor 7÷20 din Metodologie, pentru centralele termice echivalente, principalul cost luat în considerare fiind cel cu combustibilul (cca 80% din costurile totale).

În conformitate cu prevederile art. 25 din HG nr. 1215/2009, cu modificările ulterioare, prețurile de referință ale energiei termice sunt ajustate annual, în principal pe baza prețurilor medii anuale ale combustibililor raportate de către producători.

Prețurile de referință ale energiei termice, aplicabile în anul 2015, au fost aprobate prin Ordinul ANRE nr. 109/2014.

Prin Notificarea transmisă de S.C. CET Arad S.A. cu nr. 7337/29.10.2014 şi înregistrată la ANRE cu nr. 68210/29.10.2014, producătorul a comunicat ANRE schimbarea combustibilului din combustibil solid în gaz natural din rețeaua de transport, motivând că funcţionarea pe combustibil solid nu mai este posibilă deoarece în Planul de acţiuni din Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 10/2006 rev. 2011 a fost introdusă lucrarea Desulfurare gaze de ardere la cazanul nr. 1, cu termen de conformare 31.12.2013, iar investiţia nu a fost realizată, fiind considerată nejustificată economic de către S.C. CET Arad S.A. Investiția la cazanul nr. 2 cu funcționare pe gaze naturale a fost aprobată prin Hotărârea AGA S.C. CET Arad S.A. nr. 6/14.12.2012 și Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 120/2012.

În concluzie, pentru S.C. CET Arad S.A., determinarea prețurilor reglementate pentru energia termică produsă și livrată, valabile în anul 2015, s-a realizat pe baza prețurilor de referință aprobate prin Ordinul ANRE nr. 109/2014, pentru o centrală aflată în anul 5 de accesare a schemei de sprijin și care utilizează combustibil gazos asigurat din rețeaua de transport, acestea fiind de:

  1. a) 132,34 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumului populaţiei;
  2. b) 158,03 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici,

la care s-a adăugat costul unitar justificat al energiei electrice consumate pentru pompele din rețeaua de termoficare, de 3,63 lei/MWh, rezultând astfel prețurile aprobate prin Decizia ANRE nr. 2821 din 17.12.2014, prezentate anterior.

Pentru comparaţie, prețurile de referință, aplicabile în anul 2015, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 109/2014, pentru o centrală aflată în anul 5 de accesare a schemei de sprijin și care utilizează combustibil solid, sunt următoarele:

  1. a) 96,27 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumului populaţiei;
  2. b) 96,27 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici.

Prin urmare, ANRE a aplicat strict reglementările în vigoare pentru determinarea prețurilor reglementate pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015, luând act de modificarea combustibilului la CET Arad din cărbune în gaze din rețeaua de transport. Faptul că prețul mediu al gazelor din rețeaua de transport pentru consumatori casnici este mai mare cu 69% decât prețul mediu al cărbunelui și cu 111% mai mare în cazul consumatorilor noncasnici, explică creșterea prețului energiei termice în 2015 (combustibil gazos) față de 2014 (combustibil solid) de 36,98% pentru consumatorii casnici, respectiv de 62,87% pentru consumatorii noncasnici.

Faţă de cele prezentate mai sus ne exprimam speranta ca pe viitor ANRE, autoritate administrativă autonomă, sub control parlamentar, independentă decizional, organizatoric si funcţional, nu va mai fi implicata în disputele politice la nivel local.

Apreciem că putem oferi cu profesionalism şi obiectivitate soluţii unor viitoare posibile probleme legate de termoficarea urbană, in cadrul strict al prerogativelor conferite ANRE de lege, pe bază de dialog şi consultare.

Director DPC
Răzvan Constantinescu

Şef serviciu SPTMC
Cristian Podaşcă

Expert SPTMC
Rodica Manolescu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.