Consilierul municipal independent Marin Lupaş este de părere că proiectul de regenerare urbană constituie un lucru extrem de util pentru Arad, însă, accentul ar trebui pus, în cadrul acestui proiect, îndeosebi pe dezvoltarea urbană durabilă, pe amenajarea estetică a cartierelor, alei şi spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, spaţii de promenadă şi bănci, iluminat și soluții moderne pentru deșeuri, nicidecum doar pe parcări.
Lupaș a anunțat că va cere lămuriri cu privire la derularea acestui proiect și asta pentru că „potrivit proiectului de hotărâre pentru aprobarea creditului de 20 de milioane de euro, parte a proiectului de regenerare urbană, banii vor fi împrumutaţi doar pentru parcări”.
„Faţă de ceea ce s-a prezentat până acum, prima observaţie este că ponderea banilor alocaţi pentru parcări este foarte mare în proiect. Or, nu dorim un oraş sufocat de betoane şi maşini. Apoi, consider că administraţia locală trebuie să depună proiecte pentru fonduri europene pe POR, axa prioritară 4, care permite în mod special reședințelor de județ dezvoltarea și revitalizarea, amenajarea de spaţii verzi în mediul urban, exact ceea ce trebuie făcut în proiectul de regenerare urbană. Tocmai s-a făcut public documentul-cadru de implementare pentru această sursă de finanțare. Dacă Aradul nu depune proiecte viabile în acest sens şi va cheltui alte 30 de milioane de euro din fonduri proprii, îl consider un act de iresponsabilitate şi lipsă de respect pentru banii cetăţenilor”, a conchis Marin Lupaş.
E clar ca Falca asta dorea de la inceput: parcari, parcari si iar parcari! Incercati sa-l opriti ca a luat-o razna rau de ttot
Bine ca mai este un om cu minte la cap printre consilieri, ca PDL-PNL-PSD astia sunt toti niste afaceristi murdari
daca strazile din cartiere sant sufocate de masini normal ca trebuie construite parcari si eventual apoi plantate panselute si create spatii verzi, nu-i asa gica contra ?
D-le LUPAS felicitari te sustinem.
I’m so glad that the ineerntt allows free info like this!