„Sistemul de afișaj al programului în timp real al tramvaielor este așteptat de arădeni din 2006! Un lucru dorit de mulți arădeni a rămas până în acest moment o promisiune electorală”, declară consilierul PRO România, Marin Lupaș.
Înainte ca fostul primar Gheorghe Falcă să implementeze proiectul de mutare a stațiilor de tramvai și înlocuire a liniilor plătit cu banii arădenilor împrumutați de la BERD, pe linia 3 fusese implementat un sistem de afișaj al intervalului de timp până când tramvaiele sosesc. Acesta a fost activ 3 ani, din 2003 până în 2006, reprezentând o investiție de aproximativ 40.000 euro a Companiei de Transport Public. De atunci însă arădenii așteaptă reinstalarea sistemului.
Consilierul PRO România precizează că a susținut actualul proiect de e-ticketing care cuprinde și montarea unor panouri electronice noi în stații pentru toate liniile. Problema în viziunea lui Marin Lupaș este că proiectul și promisiunea se tot rostogolește de-a lungul anilor, în diferite forme, fără ca rezultatele să se vadă în oraș.
„Anul trecut am votat în Consiliul Local și studiul, cu costuri, cu tot, dar iată că ne apropiem de 2020 fără să se întâmple nimic în stații! Arădenii nu pot aștepta la nesfârșit, a trecut mai bine de un deceniu de când s-a demontat afișajul cu GPS, așa cum era el, și de atunci li se tot promite unul nou. Realitatea este că în timp ce în Timișoara sau Oradea există acele panouri care anunță timpul real până la sosirea tramvaiului, inclusiv eventuale deranjamente, la noi încă se stă în stații după când o veni tramvaiul la fel ca în anii 80. Eu mă voi implica, în toate modurile, ca până la sfârșitul lui 2020 afișajul să fie odată implementat”, concluzioneză Lupaș.
Lasă un comentariu