Marius Göndör: Scurtă informare corectă despre reabilitarea Mănăstirii Maria Radna

Marius Göndör: Scurtă informare corectă despre reabilitarea Mănăstirii Maria Radna

În cadrul unei conferințe de presă susținută joi la sediul PNL Arad, vicepreședintele liberalilor arădeni, Marius Göndör, a discutat despre reabilitarea Mănăstirii Maria Radna din Lipova, explicând cum s-a ajuns la acest proiect, care au fost sursele de finanțare și cine au fost cei care au semnat începerea proiectului.

„Vreau să vă fac o scurtă informare, încercând să previn anumite atitudini politice văzute în ultima perioadă, prin care unii se împăunează cu rezultatele unor proiecte începute de alții și invers. Cred că cetățenii sunt îndreptățiți să fie informați și să decidă singuri asupra anumitor chestiuni. Ca să fiu mai precis, nu vreau să ajungem din nou în situația autostrăzii, când cei din PSD s-au lăudat că au terminat autostrada, un proiect despre care toată lumea știe că a fost început de un alt Guvern. Iar acest exemplu nu este singular. Pentru că duminică, la Mănăstirea Maria Radna din Lipova vor fi inaugurate lucrările de reabilitare ale acestui obiectiv, aș vrea să vă spun, pe scurt, povestea acestui proiect. Primele discuții pe această temă au avut loc în perioada în care eu eram deputat în această zonă, iar primar al Lipovei era Marius Jurcă, care, evident în mod legal, a cedat terenul din fața Mănăstirii, iar mai apoi s-a încercat identificarea unei finanțări pentru un proiect mare.”

Vicepreședintele PNL Arad, Marius Göndör a mai declarat: „S-a identificat această sursă de finanțare, prin Programul Operațional Regional (POR), Axa 5 – dezvoltarea durabilă și promovarea turismului – cu restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Proiectul a fost depus de către Episcopia Romano-Catolică din Timișoara, iar mai apoi a fost câștigat la Ministerul Turismului și Dezvoltării Regionale. Contractul a fost semnat la data de 1 martie 2012, ministerul fiind condus de către domnul Cristian Petrescu. Acum s-a ajuns la finalizarea proiectului, iar duminică va avea loc inaugurarea acestuia. Finanțarea a fost constituită din mai multe surse, aproape 30 de miliarde provenind din fonduri europene, 4,5 miliarde din bugetul național și autofinanțare de la Episcopia Romano-Catolică, ajungându-se la un total de 47 de miliarde” a încheiat Göndör.

  1. Minniuni gogonate , bani i-a adus o europarlamentara germana Doris Pack

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.