Deputatul Claudia Boghicevici: Aradul, VĂDUVIT la rectificarea bugetară

Deputatul Claudia Boghicevici: Aradul, VĂDUVIT la rectificarea bugetară

Deputatul PNL Arad, Claudia Boghicevici, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că rectificarea bugetară catalogată de liderii PSD ca fiind una pozitivă este de fapt una negativă, iar arădenii au de suferit în urma acesteia.

„Am așteptat cu sufletul la gură rectificarea bugetară și am vrut cu toții să vedem că investițiile din județul nostru vor fi continuate. Din păcate, cele două pasaje de pe Șoseaua de Centură a municipiului Arad nu vor fi gata nici în acest an, deși în campania electorală i-am auzit pe cei de la PSD cum spuneau că acestea sunt prioritare. Din păcate, discuțiile legate de alocările financiare necesare fiecărui județ s-au făcut într-un mod total neprofesionist. Nu o spunem doar noi, ci o spune Consiliul Fiscal și o spun oameni cu experiență. Nu s-au făcut dezbateri publice în Parlament, nu am fost convocați pentru a ne expune o părere despre acest subiect. Rectificarea s-a făcut pe masa PSD, la solicitarea lui Liviu Dragnea, care a vrut să știe și să controleze fiecare bănuț. Din păcate, noi, arădenii, vom avea de suferit din nou. După discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii din domeniul Finanțelor din județul Arad, cele 55 de milioane care se regăsesc în nota de fundamentare prezentată la rectificarea bugetară nu sunt suficiente. Arădenii sunt buni contribuabili și foarte buni plătitori de taxe și impozite. De aici sunt trimiși foarte mulți bani la București, dar aceștia nu se întorc înapoi, așa cum ar trebui, ci suntem taxați pentru modul în care au votat”, a declarat parlamentarul arădean.

În același timp, deputatul liberal a mai explicat care sunt domeniile care pierd cel mai mult în urma rectificării bugetare: „Din analiza pe care am făcut-o cu specialiștii din partid, vedem clar că cei din PSD pun pixul jos, văzându-se neputincioși în domeniul Transporturilor. Avem o țară fără autostrăzi, dar infrastructura primește cu 1 miliard de lei mai puțin, lucru care arată foarte clar că cei din PSD sunt neputincioși în rezolvarea acestor probleme. Totuși, acesta nu este singurul domeniu care primește mai puțini bani, Sănătatea primind cu 600 de milioane de lei mai puțin, lucru care după părerea mea poate fi catalogat ca o «crimă». Sunt tăiați bani de la Sănătate, deși spitalele sunt fără medicamente, iar serviciile sunt sub nivelul așteptărilor noastre. Se pierd de asemenea sume importante, aproximativ 25 de milioane de lei, de la Fonduri Europene, asta deși este ultimul an în care am putea folosi bani din exercițiul bugetar 2007-2013. Se mai pierd bani și de la Energie, dar și de la Ministerul Culturii”, a mai declarat Claudia Boghicevici.

„Concret, prin această rectificare bugetară, Guvernul recunoaște că e incapabil să cheltuie taxele și impozitele colectate de la cetățeni, dar și banii din fondurile europene. Din toată această problemă vor avea de suferit contribuabilii. Totodată, Guvernul se dovedește incapabil să vină cu noi proiecte și, mai rău, incapabil să ducă la bun sfârșit proiectele deja începute”, a încheiat Claudia Boghicevici, deputat PNL Arad.

  1. cind era ciuma portocalie la putere era vaduvita jumatate de tara la rectificare. bani se ducea la clika pdl-ista. asa ca mucles

    Raspunde
  2. Are dreptate doamna Boghicevici, PSD-ul si Ponta isi bat joc de aradeni in continuare . Rusine Ponta !!!!!!

    Raspunde
  3. serios d-na deputat? cum stati cu contractele?

    Raspunde
  4. Ponta isi bate joc de romani . A taiat bani de la sanatate si transporturi . Aceste doua domenii sunt vitale pentru o tara civilizata .
    Bravo doamna Boghicevici, ma bucur ca Aradul are un reprezentant ca dvs in parlament , caruia ii pasa de soarta cetatenilor.

    Raspunde
  5. si cand ai fost in guvernul Boc ne-ai vaduvit pe toti de 25% din salar plus taierea bonusurilor, orelor suplimentare si a crescut tva la 24%, toate in acceasi zi. La acest comentariu, zic eu, de bun simt, ce raspuns aveti dna deputat?

    Raspunde
  6. asta e culmea, ei au taiat de la toti, la arad au taiat pasajele cu ungureanu si acum striga in gura mare. cel mai prost guvern din istoria moderna a romaniei si Boghicevici a facut parte din el…asta e realitatea, istoria ne judeca pe toti stimata doamna

    Raspunde
  7. Trebuie sa te mai informezi in legatura cu pasajele, cine a taiat banii? Ponta nu a mai vrut sa finanteze pasajele si continua sa isi bata joc de toti cei care tranziteaza Aradul nu doar de aradeni.

    Raspunde
  8. sansa Aradului este sa pice guvernul asta de tot rahatul si sa vina altii la guvernare .

    Raspunde
    • Sper că vă referiți la guvernul din Arad, nicidecum la cel din București care de bine d rău a reușit să repare o parte din nenorocirile pe care le-au făcut peneliștii ce se vor ascunși într0un partid cu un trecut respectabil dar acum populat cu români de slabă condiție.

      Raspunde
  9. Ma bucur ca doamna deputat Boghicevici a ridicat problema bugetului sistemului sanitar. Ce tara e asta unde bolnavii din spitale sunt trimisi sa isi cumpere medicamente si materiale medicale ? Aici am ajuns dupa 3 ani de guvernare Ponta.
    Poate daca nu erau masurile de austeritate din vremea guvernului Boc , ajungeam si noi ca si grecii sau mai rau , la asta nu te-ai gandit ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.