Marius Sulincean, consilier județean social-democrat, acuză politica PNL că ar fi una de dispreţ şi desconsiderare faţă de cetăţeni

Marius Sulincean, consilier județean social-democrat, acuză politica PNL că ar fi una de dispreţ şi desconsiderare faţă de cetăţeni

Marius Sulincean, consilier județean social-democrat, spune că, „în proasta tradiţie ce caracterizează cam toate ieşirile publice ale PNL Arad”, preşedintele CJA, Marinel Cionca, politizează o temă care nu are nicidecum un astfel de caracter.

Consilierul susține că aceasta lezează prin abordarea liberalilor inteligenţa tuturor şi în mod regretabil interesele cetăţenilor.

„Mă refer la achiziţia de autobuze, subiect unde PSD Arad a avut şi are o poziţie fermă. Arădenii nu sunt cetăţeni de mâna a doua pentru a fi trataţi cu mijloace de transport în comun second hand, cum vrea Cionca să impună. Noi ne-am pronunţat încă de anul trecut pentru cumpărarea de autobuze noi, eventual în leasing, pornind de la realitatea că parcul auto al CTP nu a mai văzut un vehicul tehnic corespunzător de 20 ani. Credem că este vremea unor investiţii inteligente, de perspectivă şi nu a cârpelilor amăgitoare cum propune din nou preşedintele CJA. Când vine însă vorba despre mici şi bere oferiţi din buget şi cu adresă politică liberală nu este deloc zgârcit şi pompează câţi bani încap în puşculiţa instituţiilor ce se ocupă cu propaganda de partid. Conducerii CJA nu i se pare deloc mult când atribuie 2 milioane de Euro Centrului Cultural Judeţean pentru a instrumenta manifestări cu caracter vădit electoral. Aici e linişte totală când îi întrebi pe liberali de bani. Doar achiziţia de autobuze noi pentru arădeni le înceţoşează privirea, pentru că asta este politica PNL Arad, una de dispreţ şi desconsiderare faţă de cetăţeni”, spune Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.